Galerie foto
Mai grăbită ca de obicei, întrecerea în Campionatul Mondial de Raliuri a consemnat deja trei curse, în care victoriile au fost împărţite, semn că va fi un sezon echilibrat. Astfel, după ce Ogier, campionul en-titre, a confirmat pe, să-i spunem, propriul teren, la Monte Carlo, a fost rândul lui Latvala să se impună în Suedia, specialitatea casei la piloţii nordici, în timp ce în Mexic a câştigat britanicul Meeke.
Cu o prezenţă subţire a echipelor constructoare, doar 4 grupări cu câte trei echipaje, ediţia 2017 a WRC pare să fie una echilibrată. Este drept că echilibrul, mai exact lupta pentru supremaţie, se va da între cele 4 echipe, deşi ar mai putea strica lucrurile câte un solitar, dar va fi doar o situaţie de moment. Nimeni nu poate, pe cont propriu, să ducă, la nivel înalt, un asemenea campionat.
În speranţa că şi alţi constructori vor reveni la sentimente mai bune în ceea ce priveşte participarea la WRC, să fim aproape de ediţia 2017 a întrecerii, pentru că merită.

