Cupra dezvăluie o variantă specială a modelului Seat Leon

Autoplay · martie 12, 2019 · Știri

Brand-ul Cupra, parte a companiei spaniole Seat, a creat o versiune exclusivistă și de înaltă performanță a gamei Leon. Ediția specială se numește Leon Cupra R ST și își propune să aducă pe piață un vehicul sofisticat și extrem de agil.

Propulsia mașinii este asigurată de un motor TSI de 2 litri care dezvoltă 300 CP și un cuplu maxim de 400 Nm, permițând accelerarea de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

În plus, unitatea turbo pe benzină dispune de injecție directă, vine conectată la o transmisie DSG cu șapte rapoarte și transferă puterea către toate cele patru roți prin intermediul unui sistem de tracțiune integrală 4Drive.

Leon Cupra R ST oferă un echilibru între dinamism, confort și versatilitate, performanțele remarcabile fiind susținute și de cele patru țevi de evacuare instalate în spatele automobilului care emit un sunet în concordanță cu abilitățile tehnice.

În plus, experții Cupra au optimizat aerodinamica mașinii prin utilizarea extensivă a fibrei de carbon, la nivelul barelor de protecție din față și spate, oglinzilor exterioare și aripilor laterale. Deplasarea se realizează cu sprijinul unor jante din aliaj de 19 inch în nuanța cuprului, această culoare fiind folosită și pentru decorarea altor elemente, atât de la exterior, cât și din interior.