Rosberg revine!

Autoplay · februarie 25, 2016 · cockpit

Galerie foto

Aşa cum anticipam înaintea minivacanţei de vară din F1, germanul Nico Rosberg,  care nu părea să fie mulţumit de pierderea de viteză (şi la figurat vorbind) pe care o înregistra şi care a dus şi la cedarea primului loc din clasamentul piloţilor, îşi pregătea o revenire în forţă. Acest lucru s-a şi întâmplat, pilotul de la Mercedes reuşind o dublă, în Belgia şi Italia, relansând astfel lupta pentru supremaţie cu coechipierul său, Lewis Hamilton, mai puţin inspirat după odihnă.

Între timp şi F1 şi-a schimbat patronul, Marele Circ fiind preluat de un Grup american, Liberty Media, Bernie Ecclestone rămânând, în continuare, director executiv (CEO). Din păcate lupta pentru supremaţia piloţilor este, în continuare, o afacere de „casă” Mercedes, celelalte echipe mulţumindu-se doar cu firimituri.

În ierarhia piloţilor,doar două puncte între Lewis şi Nico, 250 la 248, la momentul în care F1 părăseşte Bătrânul Continent pentru Lumea Nouă şi Asia.