Mitsubishi oferă detalii despre noul model Outlander PHEV

Autoplay · noiembrie 30, 2018 · Știri

Pe parcursul ultimilor ani, industria auto la nivel global a început să îmbrăţişeze electro-mobilitatea ca o contribuţie la combaterea schimbărilor climatice, dezvoltând produse-model şi construind alianţe pentru a sprijini dezvoltările vaste presupuse de acest efort, atât în domeniul bateriilor, cât şi în componentele trenului de rulare sau electronicelor.

„EV + SUV”: Strategia centrală a MMC

Pentru Mitsubishi Motors Corporation (MMC), electro-mobilitatea a fost de mult considerată o direcţie strategică, iar procesul de cercetare si dezvoltare în acest sens, a fost iniţiat încă din octombrie 1966.

În paralel, popularitatea actuală (şi previzibilă) a SUV-urilor a determinat aproape toţi OEM (producătorii de echipamente originale) să se îmbarce în această călătorie pe parcursul ultimilor ani în timp ce Mitsubishi a condus acest „tren” o lungă perioadă de timp – un jucător 4WD foarte serios începând din anul 1936 cu modelul iniţial PX33 4WD, care a evoluat spre gama de autovehicule de teren orientate spre life-style (dar încă foarte capabile), prin intermediul primei generaţii de Pajero/Montero/Shogun în 1982.

La convergenţa tendinţelor de pe piaţă, Outlander PHEV de astăzi este cel mai nou model dintr-un lung şir de autovehicule electrice şi SUV-uri 4WD Mitsubishi.

Lider de piaţă

Având premiera mondială în 2012 la Salonul Auto de la Paris, Outlander PHEV a fost iniţial lansat pe câteva pieţe Europene (Olanda și ţările Scandinave) în octombrie 2013.

Deschizător de drumuri, modelul Outlander PHEV şi-a pus rapid amprenta, oferind o nouă dimensiune segmentului SUV european, depăşind reperul de 50.000 de  unități vândute în noiembrie 2015 iar apoi 100.000 de unități vândute în ianuarie 2018. Capitalizând acest succes, a devenit şi cel mai bine vândut autovehicul plug-in hibrid în Europa în 2015, 2016 şi 2017, alimentat de o evoluţie constantă a modelului.

În ciuda presiunii crescute din partea concurenței în creștere, Outlander PHEV şi-a păstrat ritmul, menținându-se pe primul loc în Regatul Unit, Norvegia sau Spania în timpul anului fiscal 2017* prosperând în acelaşi timp pe pieţe cu concurenţă puternică din partea jucătorilor locali, precum Suedia sau Germania.

Per total, în perioada ianuarie – decembrie 2017, Outlander PHEV a contribuit la o cotă combinată de 13% EV/PHEV şi o cotă combinată de 77% SUV în cadrul mixului de modele Mitsubishi Motors în regiune.

Expansiunea globală

Printre dezbaterile aprinse din Europa despre viitorul motorinei şi la modul general, despre locul automobilului în societate, pragul de 100.000 de unități vândute, depăsit de Outlander PHEV in ianuarie 2018, confirmă ambiţia Mitsubishi Motors de a oferi noi propuneri celor care doresc să îmbrăţişeze schimbarea înaintea majorităţii.

Cu toate acestea, în timp ce Europa a absorbit majoritatea volumului acestui model, povestea Outlander PHEV merge dincolo de această regiune. Extinzând raza de acţiune a strategiei de produs „EV + SUV” a MMC, Outlander PHEV a fost lansat în America de Nord (Canada şi SUA) în decembrie 2017.

Revizuind tendinţele actuale de piaţă, Mitsubishi Motors intenţionează să însoţească şi naţiunile emergente în căutarea lor din ce în ce mai intensă de mobilitate individuală limitând în acelaşi timp impactul unei astfel de dezvoltări asupra mediului – exemplu sunt proiectele-pilot iniţiate în ţări precum Indonezia, Vietnam sau Costa Rica.

Valoarea alianţelor

Outlander PHEV nu este doar cel mai nou capitol al unei saga Mitsubishi triplă care a început în 1936 (4WD), a continuat în 1966 (cercetare şi dezvoltare EV) şi apoi în 1982 (prima generație Pajero SUV), reprezintă şi una dintre cele mai puternice valori pe care MMC le aduce în alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi, alături de prezenţa puternică pe piaţa ASEAN, tehnologia 4WD renumită şi încă un „strat” de experienţă în pick-up trucks.

De la alăturarea din 20 octombrie 2016, prin PHEV Mitsubishi Motors a întărit Alianţa, care era deja cel mai mare producător de vehicule electrice din lume. Cu Mitsubishi Motors, Alianţa este astăzi liderul necontestat în tehnologia EV şi PHEV.

Pe parcursul următorilor ani, compania intenţionează să introducă noi autovehicule electrice echilibrând Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi.

De asemenea, Alianţa va putea să profite de tehnologia şi expertiza Mitsubishi Motors în domeniul grupurilor motopropulsoare plug-in hibrid electrice (PHEV).

„Verde” la nivel global

Prin aprovizionarea cu autovehicule cu emisii ultra-scăzute, precum Outlander PHEV, Mitsubishi Motors joacă un rol constructiv în asigurarea unui viitor mai curat, faţă de care factorii de decizie din întreaga lume s-au angajat prin iniţiative precum Acordurile de la Paris privind Schimbările Climatice.

Drept răspuns al trecerii la nivel global la modele cu emisii mai scăzute (şi la reglementări de mediu mai stricte), Mitsubishi Motors a anunţat că plănuieşte ca intreaga gamă de modele să beneficieze de sisteme electrice sau PHEV.

În acest sens, Outlander PHEV este predecesorul strategiei de produs centrale a Mitsubishi Motors, „EV + SUV”, ce îmbină  caroseria (aspectul de) SUV cu grupul motopropulsor EV, în soluţia complet electrică (pentru maşinile mici şi compacte) sau soluţia proprie MMC pe bază EV plug-in hibrid electrică (pentru vehiculele mai mari).

Până la finalul planului de afaceri semestrial actual „Drive for Growth” în anul fiscal 2019, compania se aşteaptă ca primele cel mai bine vândute modele la nivel global SUV, 4WD şi plug-in hibrid electric (PHEV) să acopere 70% din volumul total de vânzări. Reflectând trecerea la modelele cu emisii mai scăzute, MMC a anunţat de asemenea că plănuieşte să furnizeze sisteme electrice pentru intreaga gama de modele, inclusiv  EV kei din 2020.

Tehnologia – Intrinsec electric

Încă de când grupul Mitsubishi a fabricat prima sa maşină acum mai bine de un secol (Model-A în august 2017), activitatea sa a demonstrat o abordare ambiţioasă şi adesea inovatoare, dezvoltând noi tipuri de autovehicule şi deschizând drumuri în domeniul tehnologiilor de vârf.

Această atitudine îndrăzneață şi progresistă a continuat după ce compania Mitsubishi Motors Corporation a fost oficial constituită în 1970, iar acest lucru este cel mai bine exemplificat în prezent de produsul reprezentativ Outlander PHEV:

  • Primul SUV plug-in hibrid electric din lume cu motor dublu oferit de un producător convenţional, când a fost anunţat în 2012;
  • Încă singurul vehicul plug-in hibrid bazat pe o caroserie de maşină electrică (spre deosebire de ICE generice electrificate în rest).

De la primii utilizatori din 2013, Outlander PHEV şi-a întâlnit publicul din Europa îndeplinind cerinţele unui număr din ce în ce mai mare de clienţi ataşaţi iniţial de concurenţii mai consacraţi.

Traseul unic

Spre deosebire de abordarea aleasă în această industrie, Mitsubishi Motors a decis să ocolească electrificarea generică a vehiculelor ICE pentru a-şi dezvolta propriile vehicule plug-in hibrid.

În schimb, construind pe baza cercetărilor lor întinse pe o perioadă de 50 de ani în domeniul electro-mobilităţii, inginerii MMC au făcut traseul opus, acela a unui vehicul electric alimentat în principal de două motoare electrice (unul în faţă şi unul în spate) completate de un motor mare pe benzină şi un generator puternic, ambele capabile să intervină în mod automat atunci când condiţiile şi/sau capacitatea de încărcare o cer.

Profitând de simplitatea inerentă a vehiculelor electrice (fără cutie de viteze, drive-by-wire) şi sprijinită de un sistem de operare PHEV extrem de sofisticat dezvoltat la nivel intern, această nouă caroserie aduce beneficii notabile, în ceea ce priveşte ambalajul (compromisuri mici faţă de varianta ICE), salvarea la greutate (până la 275 kg mai puţin decât concurenţa) sau eficienţa.

Acest traseu electric neobişnuit a condus la unele evenimente interesante:

  • Conceptul de „putere maximă” este doar nominal din moment ce motorul pe benzină + motorul din faţă + motorul din spate + generatorul nu funcţionează niciodată împreună la viteză maximă – o astfel de configuraţie/combinaţie nu apare niciodată în realitate, pentru că sistemul PHEV găseşte întotdeauna cea mai potrivită combinaţie între grupul motopropulsor şi modurile de condus, cu accent pe abilităţile electrice – condus şi încărcare – şi emisiile scăzute.
  • În timp ce modul EV este cel presetat la pornire, autonomia anunţată de 45 km (WLTP) pentru condusul pur electric nu este niciodată secvenţială (adică 45 km şi apoi nimic). În schimb, sistemul PHEV va comuta în mod constant între condus şi încărcare, în special în modul de condus SAVE.
  • Sistemul PHEV al Mitsubishi Motors este atât de intrinsec electric încât maparea sistemului de operare permite 89 de zile de condus doar pe electric (autonomia de 45 km – WLTP fiind suficientă pentru majoritatea navetelor zilnice din Europa). În ziua cu numărul 90 pe panoul de instrumente se va aprinde o lumină de avertizare iar motorul pe benzină va fi pornit automat de PHEV OS, pentru a proteja sistemul de injecţie a combustibilului.
  • Sistemul PHEV este complet automatic, fără dificultăţi şi complet de încredere. Singura alegere pe care o face şoferul este între:
  • Selectarea modului EV acolo unde şi când este nevoie
  • Activarea modului SAVE (economisire) – soluţia preferată pentru a proteja curentul din baterie, insuflând în acelaşi timp o doză de transmisie electrică cu consum mai redus de combustibil şi emisii mai mici
  • Apăsarea comutatorului pentru modul CHARGE (încărcare) pentru a forţa încărcarea când nu este disponibilă nicio sursă de curent. Acest sistem va fi crucial pentru noile reglementări în unele oraşe care vor permite doar autovehicule cu zero emisii în unele zone. Şoferul unui Outlander PHEV va putea conduce din zona suburbană cu modul hibrid şi va putea comuta pe electric complet odată ce se află în oraş.
  • Utilizarea padelelor din spatele volanului pentru a modula frânarea motorului şi regenerarea de curent – totul fără senzaţia ciudată dată de pedala de frână simţită la majoritatea maşinilor dotate cu sistem de frânare regenerativ.
  • Sunt disponibile multiple opţiuni de încărcare – ca echipare standard:
  • Încărcare obişnuită: 4,0 ore – AC 230V 16A
  • Încărcare rapidă
  • Modul CHARGE (încărcare)
  • Frânare regenerativă (5 paşi graduali)
  • „Încărcare fulger” automată în timp ce conduceţi în modul SAVE (economisire)

Trei moduri de rulare

Outlander PHEV oferă trei moduri de condus, toate activate automat de sistemul de operare PHEV şi toate oferind sistemul 4WD permanent electric:

  • «Modul Pure EV» (până la 135 km/h – acolo unde acest lucru este legal)
  • maşina este acţionată de motoarele electrice din faţă şi spate
  • energie obţinută din baterie
  • «Modul Series Hybrid»
  • maşina este încă acţionată de motoarele din electrice faţă şi spate
  • motorul termic este angajat în acţionarea generatorului, pentru a încărca bateria în timpul mersului
  • mod activat automat –pentru accelerări bruşte sau urcări; de asemenea, când bateria nu este suficient de bine încărcată;
  • înclinarea sistemului de a trece înapoi în modul Pure EV cât de des/de rapid posibil
  • motorul termic activat şi punctual şi automat pentru a menţine convertorul catalitic în stare optimă + după 89 de zile de condus exclusiv electric, pentru a proteja sistemul de injecţie cu combustibil.
  • «Modul Parallel Hybrid»
  • motorul termic acţionează roţile din faţă (prin transax Multi-Mode faţă)
  • motorul electric de pe puntea faţă sprijină motorul termic + motorul electric de pe puntea spate continuă să acţioneze roţile din spate
  • mod activat automat la viteză ridicată (acolo unde este legal)
  • înclinarea sistemului de a trece înapoi în modul Series hybrid (sau modul Pure EV sub 135 km/h) cât de des/de rapid posibil
  • motorul termic este şi el angajat pentru a încărca prin generator, folosind surplusul de cuplu.

Dincolo de condus

Caroseria Outlander PHEV bazată pe sistemul EV aduce câteva beneficii suplimentare semnificative legate de gestionarea energiei:

  • Două prize electrice 1.500 W sunt montate (una în spatele consolei centrale, disponibilă pentru pasagerii din spate şi încă una în portbagaj) pentru a conecta orice echipament de exterior de 230V, acolo unde nu există reţea electrică.
  • Capacitatea maşinii este suficientă pentru a alimenta o gospodărie obişnuită timp de maxim 10 zile, dacă bateria este complet încărcată iar rezervorul de combustibil este plin – un avantaj singular a cărui valoare a fost demonstrată (din nefericire) de persoanele lipsite de electricitate în urma dezastrelor naturale din Japonia.
  • Una din atracţiile tehnologiei PHEV a MMC este că permite şoferilor să îşi folosească bateriile pentru a furniza curent DC caselor lor, comunităţii şi în reţeaua electrică. Această capacitate deschide uşile unei noi ere a unei gestionări mai eficiente a energiei.

De fapt unic în segmentul său, Outlander PHEV este deja compatibil cu smart grid iar Mitsubishi Motors anticipează introducerea treptată a schemelor vehicul-către-casă (V2H) în anii următori şi este deja implicat în programe demonstrative în mai multe ţări.

Consolidare

Cu 150.000 de unități Outlander PHEV vândute la nivel global din 2013, Mitsubishi Motors a construit cu siguranţă o prezenţă solidă pe piaţă într-un segment nou-nouţ şi şi-a consolidat profilul de brand SUV.

La cinci ani după lansare şi trecând prin iteraţia majoră MY19, Outlander PHEV va fi acum considerat noul produs reprezentativ de brand al MMC – un automobil de succes destinat să consolideze poziţia de lider pe piaţa acestui model, răspunzând în acelaşi timp nedumeririlor clienţilor şi respectând cele mai noi reglementări legate de mediu.