Salonul Auto de la Los Angeles găzduiește premiera mondială a conceptului electric Audi e-tron GT, un coupé cu patru uși pe care compania germană îl va transforma în vehicul de serie peste aproximativ doi ani, după lansarea pe piață a SUV-ului e-tron și a modelului e-tron Sportback.
Noul prototip are 4,96 metri lungime, 1,96 metri lățime, 1,38 metri înălțime și ampatamentul de 2,9 metri, fiind susținut de o arhitectură care îi oferă proporții optime și un centru de greutate amplasat foarte jos. Structura ultraușoară a fost realizată dintr-o combinație inteligentă de materiale, cum ar fi oțelul de înaltă rezistență, aluminiul și fibra de carbon.
Vehiculul dispune de grila Singleframe, vopsită în culoarea caroseriei, se deplasează cu ajutorul unor jante cu cinci spițe duble și diametrul de 22 inch, are valve mari de admisie a aerului pentru a garanta o ventilație bună a bateriei și frânelor și beneficiază de o semnătură luminoasă ce va fi implementată la viitoarele automobile de producție ale mărcii Audi.
Propulsia este asigurată de un sistem formată din două motoare electrice, instalate pe puntea față și cea spate, care dezvoltă împreună 434 CP și pun în mișcare toate cele patru roți ale mașinii. Datorită acestei configurații, accelerarea de la 0 la 100 km/h se efectuează în 3,5 secunde, iar viteza maximă atinsă este de 240 km/h. În plus, autonomia totală va depăși pragul de 400 km.
Până în anul 2025, Audi va oferi 12 modele cu propulsie complet electrică pe cele mai importante piețe ale lumii și estimează că aceste automobile vor reprezenta o treime din vânzările sale globale. După SUV-ul e-tron, dezvăluit în septembrie 2018, portofoliul va fi completat de e-tron Sportback, programat să debuteze în 2019.
Tehnologia utilizată de conceptul Audi e-tron GT a fost dezvoltată în colaborare cu Porsche. Proiectul va fi transformat într-un vehicul de serie spre finalul anului 2020, urmând ca primele livrări să aibă loc în 2021.
