Seat oferă detalii despre modul în care sunt construite automobilele sale

Autoplay · noiembrie 23, 2018 · Știri

Un automobil este realizat din 4.000 de componente, care provin de la aproape 100 de furnizori din diferite ţări. Este deci un puzzle complex, iar departamentul de Tehnologie de măsurare al mărcii Seat este responsabil de îmbinarea perfectă a pieselor. De la scanarea cu laser, la fracţiuni de milimetri, precizia şi acurateţea necesare pentru a asambla mașinile noi pot fi obţinute doar printr-o atenţie extraordinară pentru detalii şi prin calitate.

Potrivire perfectă

Structurile din aluminiu sunt folosite pentru a simula componentele automobilului. Diferite matriţe permit analizarea celor mai importante piese pentru interior şi exterior. În cele nouă luni care preced lansarea unui nou model, echipa acestui departament depune toate eforturile pentru ca „atunci când clientul îşi vede maşina, să o perceapă ca pe un întreg compact, precis, cu o calitate perfectă”, explică Pedro Vallejo, cel care conduce departamentul Seat de tehnologie de măsurare şi asigurare a calităţii în baza metodei Meisterbock.

De la 1 la 200.000 de puncte per secundă

În urmă cu mai mulţi ani, tehnologia touch a permis executarea a câte unei operaţiuni de măsurare per secundă. În prezent, acest instrument de măsurare este suplimentat cu tehnologii fotometrice şi de scanare cu laser, ceea ce creşte capacitatea sa la 200.000 de operaţiuni de măsurare per secundă. Aceste dezvoltări „ne oferă mai multe informaţii şi totodată ne ajută să determinăm mai rapid performanţele fiecărei componente, ceea ce ne permite să implementăm mai eficient optimizările”, detaliază Vallejo.

Viitorul realităţii virtuale

Aceste dezvoltări ale tehnicilor de măsurare le permit specialiștilor Seat să creeze câte un model virtual al fiecărui autovehicul. „Putem astfel să multiplicăm exponenţial numărul punctelor de măsurare şi, datorită personalului calificat, putem fi chiar şi mai rapizi şi mai flexibili”, a mai explicat Vallejo. „Ne transformăm, trecând de la analiza reactivă la cea preventivă”, a adăugat el.

Precizie de a ordinul grosimii unei coli de hârtie

Departamentul de Tehnologie de măsurare al mărcii Seat face uz de diferite tehnici pentru a se asigura că fiecare componentă se îmbină perfect.

Îmbinarea fiecărei piese de automobil este analizată cu o precizie de o zecime de milimetru. Aceste lucrări asigură clientului „percepţia de calitate, dar are şi rol funcţional”, completează Marc Vidal, un inginer al departamentului. De exemplu, unul dintre scopurile lor este acela de a se asigura că nu intră apă în maşină. În cadrul acestui proces este analizat şi modul în care se simt butoanele la atingere, dar şi zgomotele neplăcute sau chiar componente ale automobilului, ca de exemplu punctele de îmbinare a parbrizului cu montanţii A.

Monitorizare continuă

Munca departamentului de Tehnologie de măsurare al mărcii Seat nu se concentrează doar asupra fazei care precede lansarea unui model auto, ci pe întregul proces de producție. Astfel, după ce piesele sunt verificate în acest atelier, ele sunt supuse încă unei inspecţii şi apoi este realizat încă un control pentru asigurarea calităţii pe parcursul procesului de producţie. „Facem verificări până la ultimul pas, în care consumatorului îi este livrat automobilul”, spune Vallejo.

Defect profesional: meticulozitate şi atenție pentru detalii

Iar acestea sunt câteva dintre punctele forte pe care ei le aplică şi în viaţa lor de zi cu zi. A lucra în permanenţă cu o precizie milimetrică înseamnă: „când îmi cumpăr o pereche de ochelari, de exemplu, mă asigur că braţele stau bine în balamale”, exemplifică Marc Vidal. „Toţi avem astfel de manifestări. Eu verific inclusiv dacă piesele din care sunt asamblate jucăriile fiicei mele sunt bine îmbinate”, adaugă Vallejo.

500 de persoane implicate

De îmbinarea optimă a componentelor se ocupă inginerii şi specialiştii departamentului de Tehnologie de măsurare, dar şi specialiştii altor departamente ale companiei, plus peste 90 de furnizori din 12 ţări din Europa, Asia şi Africa de Nord.