Oficialii companiei germane Mercedes-Benz au înmânat cheile primelor unități ale modelului GLC F-Cell, descris ca fiind cel dintâi automobil electric din lume echipat cu pile de combustie pe bază de hidrogen și o tehnologie de propulsie hibridă plug-in.
Pentru început, mașinile vor fi disponibile doar în câteva dintre orașele mari ale Germaniei, dotate cu stații de încărcare cu hidrogen, cum ar fi Stuttgart, Düsseldorf, Berlin, Hamburg, Frankfurt, Munchën și Köln.
Clienții vor încheia un contract de închiriere, pe termen scurt sau lung, al cărui rol va fi acela de a asigura întreaga mentenanță și eventualele reparații de care ar putea avea nevoie vehiculele.
Pentru ca automobilele propulsate cu ajutorul hidrogenului să se poată bucura de succes este nevoie de o infrastructură care să includă cât mai multe stații de reîncărcare. Într-o primă etapă, se așteaptă ca numărul stațiilor de acest fel amplasate pe teritoriul Germaniei să crească de la 50 la aproximativ 100, până la finalul anului 2019.
Mercedes-Benz GLC F-Cell dispune de un motor electric în stare să dezvolte 155 kW și un cuplu de 365 Nm, oferă o autonomie electrică de 51 km grație bateriei litiu-ion de 13,5 kWh, are un rezervor de hidrogen de 4,4 kg și poate atinge o viteză maximă de 160 km/h.
