Potrivit unor informații recente, compania germană Audi a luat hotărârea de a transforma mașina sport TT într-un coupé cu patru uși începând cu următoarea generație, așteptată să ajungă în showroom-uri peste mai puțin de doi ani.
Audi a dezvăluit că se gândește la o versiune cu patru uși a modelului TT încă din 2014, la Salonul Auto de la Paris, acolo unde a dezvăluit conceptul TT Sportback, însă planul nu a fost pus în aplicare până acum. Principalul motiv a fost strategia de reducere semnificativă a costurilor la nivelul întregului grup Volkswagen, care a afectat și proiectele mărcii Audi, notează AutoExpress.co.uk.
Patru ani mai târziu de la prezentarea conceptului, Audi a reluat planul de construire a unui model TT prevăzut cu patru uși, pentru a fi înlocuitorul direct al derivatei cu două uși, ca o consecință a scăderii interesului global față de mașinile sport și coupé-urile de mici dimensiuni.
Conform aceleiași surse, designul automobilului cu patru uși a primit deja aprobarea finală, baza urmând a fi asigurată de o versiune actualizată a platformei MQB. Vehiculul va fi cu aproximativ 290 mm mai lung și 60 mm mai lat decât actuala mașină sport, iar ampatamentul său va fi cu 120 mm mai mare.
