În cea de-a doua jumătate a anului viitor, când va lansa derivata hibridă plug-in a SUV-ului Mercedes-Benz GLE, grupul german Daimler ar putea deveni primul constructor auto din lume care va oferi o autonomie electrică de 100 km în cazul unui vehicul echipat cu un motor cu ardere internă.
Ca parte a strategiei prin care își propune să respecte standardele din ce în ce mai dure ale emisiilor de noxe, Daimler va introduce electrificarea parțială în toate liniile sale de produse, începând cu variantele micro-hibride însoțite de sisteme electrice de 48 de volți.
În plus, compania va crea versiuni hibride plug-in pentru toate automobilele echipate cu propulsoare convenționale, pornind de la cele compacte din Clasa A și terminând cu modelele de lux din Clasa S, relatează Automotive News Europe.
„Ne aflăm acum în generația în care vehiculele hibride trec de la autonomia de 30 km la cea de 50 km. GLE va fi prima mașină hibridă plug-in care va permite o autonomie de 100 km conform standardelor WLTP”, a declarat Ola Kallenius, responsabil cu cercetarea la nivelul grupului Daimler.
Este posibil ca pragul de 100 km să fie atins prin atașarea unei unități electrice la un motor diesel însă oficial Mercedes-Benz nu a dorit să confirme această variantă.
