Toyota Corolla ar putea primi o derivată GRMN

Autoplay · octombrie 5, 2018 · Știri

Constructorul auto japonez Toyota ia în considerare posibilitatea de a utiliza noul model Corolla drept bază pentru următorul său vehicul de înaltă performanță din linia GRMN, care să se alăture micului Yaris GRMN și celei de-a cincea generații Supra.

Cu prilejul Salonului Auto de la Paris, președintele diviziei europene a companiei Toyota, Johan van Zyl, a declarat pentru revista britanică Auto Express că în momentul de față se află în derulare procesul de identificare a mașinilor care ar putea primi tratamentul GRMN.

„Aspirația noastră este aceea de a le oferi clienților noștri o gamă vastă de vehicule GR. Așa că vom lua pe rând fiecare produs din portofoliul nostru și ne vom întreba ce s-ar putea face. Este un automobil potrivit pentru brand-ul GR?”, a precizat oficialul Toyota.

În plus, Johan van Zyl a confirmat potențialul sportiv al noului model Corolla spunând că primul pas a fost făcut prin instalarea tehnologiei de propulsie hibridă care include un motor de 2 litri.