Noul SUV sportiv Škoda Kodiaq RS își dezvăluie interiorul

Autoplay · septembrie 25, 2018 · Știri

Cu doar câteva zile înaintea premierei mondiale ce va avea loc săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Paris, compania cehă Škoda a dat publicității o serie de fotografii prin care prezintă habitaclul noului SUV de înaltă performanță Kodiaq RS.

Cel mai nou membru al familiei RS promite să combine spațiul generos și flexibil cu elementele practice și detaliile sportive.

Scaunele sport au tetierele integrate în dotarea standard, au șezutul și spătarul tapițate cu Alcantara și dispun de cusături contrastante de culoare roșie. Părțile laterale ale scaunelor și zonele pentru mâini de la nivelul portierelor sunt învelite cu un material care imită aspectul fibrei de carbon.

Cusăturile roșii și emblema RS se observă și pe volanul multifuncțional, caracterul sportiv al noului Kodiaq RS fiind completat de bordul care dă impresia utilizării intensive a fibrei de carbon, plafonului acoperit cu un material negru și pedalelor din oțel inoxidabil.

La fel ca versiunea standard, Škoda Kodiaq RS va putea transporta până la cinci sau șapte persoane, va oferi un portbagaj încăpător și va beneficia de multe elemente din linia „Simply Clever”.