Volkswagen Passat va avea nouă o versiune hibridă plug-in începând din 2019

Autoplay · septembrie 10, 2018 · Știri

Producătorul auto german Volkswagen pregătește un facelift al modelului Passat, la mijlocul actualului ciclu de viață, prin intermediul căruia va oferi atât o serie de modificări de design, cât și o nouă tehnologie de propulsie hibridă plug-in.

Potrivit revistei britanice Auto Express, varianta hibridă plug-in Passat GTE se bucură de succes în rândul clienților în ciuda prețului relativ ridicat. În consecință, oficialii germani s-au gândit să ofere un sistem similar, dar ceva mai accesibil din punct de vedere al costului, care să fie disponibil ca o opțiune la nivelul întregii linii Passat și nu ca un nivel de echipare de top.

Această strategie va fi adoptată și de Škoda, prin includerea unui automobil hibrid plug-in în gama Superb, începând de anul viitor.

Sistemul de propulsie format dintr-un motor turbo de 1,4 litri cu 154 CP și o unitate electrică de 114 CP va fi îmbunătățit pentru a livra performanțe superioare. Autonomia electrică va urca la aproximativ 70 km cu ajutorul bateriei litiu-ion de 13 kWh, iar emisiile de CO2 vor fi reduse până la 31 g/km.

Herbert Diess, președintele Volkswagen, a anunțat acum ceva timp că noul Passat este aproape gata însă dezvăluirea lui va avea loc la începutul anului viitor din cauză că brand-ul nu va participa, în octombrie, la Salonul Auto de la Paris.