Galerie foto
A cam trecut un an de când am testat Noul Nissan Qashqai, dar modelul de atunci era dotat cu sprinţarul motor pe benzină de 1,2 litri şi 115 CP. De această dată maşina beneficia de un propulsor Diesel de 1,5 litri şi 110 CP. Fără a se dori neapărat o comparaţie între cele două variante, rândurile următoare pot indica o direcţie de urmat la alegerea motorizării acestui model ce are un cuvânt greu de spus în segment.
Amintiri cu Duster
Să tot fie câţiva ani de când am fost foarte încântat de cum se comporta motorul 1.5 dCi de 110 CP în tandem cu cutia manuală cu şase trepte pe Dacia Duster. L-am găsit atunci extrem de vioi, cu reacţii rapide la călcarea pedalei de acceleraţie, iar treptele de viteză erau scurte de ajungeai imediat în a cincea şi chiar a şasea. Atunci însă n-am fost din cale-afară de încântat că în treptele inferioare maneta schimbătorului de viteză se deplasa un milimetru în spate la călcarea acceleraţiei şi mergea un milimetru în faţă când foloseam frâna de motor. Cam acelaşi lucru l-am simţit şi la Noul Qashqai, însă la el doar primele trepte de viteză mi s-au părut la fel de scurte. Sigur, şi pe celelalte le poţi scurta cam după bunul plac, pentru că motorul este foarte elastic, iar colaborarea cu cutia de viteze este ireproşabilă. Maneta se duce parcă singură în treapta următoare, fără pic de efort, dar cu maximum de satisfacţie, aşa că orice călătorie va fi agreabilă.
Valsând pe „valuri”
N-am ezitat să scot maşina de pe asfalt chiar la prima ocazie, mai ales că aveam de-a face cu un drum în rampă, destul de accidentat. Nu aveam tracţiune integrală, dar nici nu era nevoie de aşa ceva. Noul Qashqai s-a descurcat fără emoţii, însă am zărit în faţă cum drumul se vălurea dintr-o dată pe celălalt sens de deplasare. Erau cam vreo opt-nouă „valuri” ce se succedau la o distanţă de nici jumătate de metru între ele. N-am rezistat tentaţiei, deşi eram în treapta a treia şi mă gândeam că voi fi serios zdruncinat. Eram însă hotărât să intru în joc, chiar dacă „valurile” amintite erau pe partea de final a rampei. S-a pus însă Noul Qashqai de valsat printre ele, dar fără ca eu să simt mare lucru în habitaclu. Oricum, mult mai puţin decât m-aş fi aşteptat, parcă plutea pe ele, parcă abia le atingea. N-am avut însă curajul să accelerez, aşa că maşina şi-a pierdut suflul pe final de deal, dar o retrogradare în treapta a doua a rezolvat imediat problema. De fapt, problema fusese succesiunea de denivelări destul de adânci şi fusese rezolvată impecabil.
Toate la timpul lor
În treacăt vă spun că instalaţia audio va mulţumi şi un meloman pretenţios, că telefonul s-a conectat imediat, iar climatizarea nu era prea solicitată în nişte zile frumoase de toamnă. Foarte încăpătoare maşina, sugestiv fiind faptul că am urcat în spate cu scaunul şoferului reglat pentru mine, adică mai în spate decât media, iar genunchii mei nu erau deloc deranjaţi de spătar. Iar dacă eu nu-l ating atunci maşina chiar este încăpătoare. Mi-am zis atunci că probabil volumul portbagajului a avut de suferit, dar toate la timpul lor…
Tot în treacăt amintesc că maşina ştie semnele de circulaţie, iar uneori chiar este utilă această facilitate, dar ştie şi când ieşi de pe banda ta de deplasare fără să semnalizezi. Se aude imediat un semnal sonor, dar fără să simţi vibraţii în volan sau ca volanul să fie rotit uşor în direcţie inversă pentru a te menţine pe mijlocul benzii tale. Doar semnal sonor, pe care eu l-am auzit de destule ori. Recunosc că atunci când am ocazia tai foarte discret curbele, dar oricât de discret aş fi fost tot nu puteam păcăli sistemul decât doar dacă l-aş fi dezactivat.
Consum de invidiat
La drum întins maşina se comportă admirabil. Când am solicitat-o prin curbe mai strânse, abordate mai sportiv, mi-a dat de înţeles că mai are multe resurse de a rămâne pe traiectoria impusă, iar când am avut de depăşit, chiar şi câte trei-patru maşini aflate una după alta, n-am avut emoţii. Ba chiar am efectuat depăşiri pe care cu maşina mea tot de 110 CP, dar pe benzină, nu mă încumet să le încerc. Am mers după pofta inimii, fără să exagerez însă cu acceleraţia. Ajuns în treapta a şasea, Noul Qashqai se simte în largul său pe la 140 km/h, iar la prima destinaţie am oprit cu un consum mediu afişat de 4,7 litri la sută. Mulţumitor pentru mine, convins că el va creşte pe drumul de întoarcere, mai ales că în portbagaj am pus un „luptător de sumo”. N-am condus deloc cu gândul la consum, dar acesta, în loc să crească, scădea. Diferenţa a fost doar la nivelul traficului, ceva mai lejer decât cu o zi înainte, dar consumul a scăzut până la 4,4 litri la sută, ceea ce pentru mine este mulţumitor.
Faruri automate
N-am putut însă să închei testul fără să văd cum se comportă farurile automate. Se înnoptase de-a binelea şi am ieşit în afara localităţii cu maneta setată pentru a comanda farurile în funcţie de cum este iluminat drumul, dar şi de cum vin maşinile din sens contrar. N-am prea avut noroc, deşi eu lăsam maşinile din faţă să se tot îndepărteze. Veneau însă în permanenţă din sens contrar şi tot încercam fără succes să cuplez eu pe faza de drum. Nu mă lăsa. Dintr-o dată s-a aprins singură, dar pentru o fracţiune de secundă şi s-a stins. De pe celălalt sens apăruse de după colţ o maşină. Cum a trecut de mine s-a aprins din nou faza de drum, a apărut şi martorul albastru în bord. Maşini pe sensul meu nu aveam în faţă, aşa că până să vadă vreo lumină de pe celălalt sens maşina mergea cu faza de drum. Cum sesiza ceva din faţă, imediat comuta pe faza de întâlnire, aşa că pe timp de noapte ai scăpat de tot de pendulatul între cele două faze ca să nu deranjezi partenerii de trafic.

