WRC – Cadere de cortina, indoliata

Autoplay · martie 25, 2015 · cockpit

Galerie foto

În WRC, francezul  Sebastien Ogier (Volkswagen Polo-R) a câştigat şi Raliul Marii Britanii, ultima cursă a Campionatului Mondial, dar nu a sărbătorit obţinerea celui de-al treilea titlu mondial consecutiv din cauza situaţiei create de atentatele de la  Paris: „Această victorie este cea mai bună manieră de a încheia anul, dar nu este ziua pentru a sărbători ceva. Avem alte gânduri. A fost un sfârşit de săptămână foarte dificil”.

În clasamentul Marii Britanii, Ogier a fost urmat de britanicul Kris Meeke (Citroen DS3), norvegianul Andreas Mikkelsen (VW Polo-R), spaniolul Dani Sordo (Hyundai i20), neozeelandezul Hayden Paddon (Hyundai) şi britanicul Elfyn Evans (Ford Fiesta). Ogier a câştigat pentru al treilea an consecutiv Raliul Marii Britanii.

În clasamentul final al piloţilor, Ogier a ocupat primul loc cu 263 puncte, urmat de finlandezul Jari-Matti Latvala 183, norvegienii Andreas Mikkelsen 171, Mads Ostberg 116, britanicul Kris Meeke 112 şi belgianul Thierry Neuville 90.

Oricum, pentru Ogier a fost un an excelent, el neavând emoţii decât în debutul întrecerii. Cu cele opt succese în 2015, Ogier îi calcă pe urme compatriotului său Loeb, doar vârsta, 31 de ani, putând să constituie un impediment în a egala performanţa celuilalt Sebastien.