Raliul Iaşului Cotnari 2015 – Simone Tempestini a devenit la Iasi cel mai tanar campion al Romaniei

Autoplay · februarie 25, 2015 · cockpit

Galerie foto

Raliul Iaşului Cotnari 2015, a şaptea etapă din Campionatu Naţional de Raliuri Dunlop, a avut un final de poveste. La finalul a trei zile de întreceri spectaculoase, Simone Tempestini a câştigat etapa şi a devenit campion naţional absolut. Alături de Dorin Pulpea, pe un Ford Fiesta R5, echipajul Napoca Rally Academy a câştigat toate cele 9 probe speciale ale etapei de la Iaşi. La doar 21 de ani, Simone a devenit astfel cel mai tânăr câştigător din istoria Campionatului Naţional de Raliuri. Precedentul record fusese stabilit în urmă cu patru sezoane de Vali Porcişteanu, care devenea campion naţional la 28 de ani şi 9 luni.

Într-un sezon în care a arătat că este cel mai bun pilot din campionatul românesc, Simone Tempestini a câştigat 47 de probe speciale în 7 etape. După Raliul Aradului, iată că Simone a câştigat toate probele şi la Raliul Iaşului Cotnari 2015. Fericirea familiei Tempestini a fost una maximă la Iaşi, pentru că pe locul secund în etapa moldavă s-a clasat Marco, tatăl lui Simone (copilot Anton Avram, pe Ford Fiesta R5). Podiumul de premiere de la Raliul Iaşului Cotnari a fost completat de pilotul maghiar Gergo Szabo (copilot Karoly Borbely, pe un Mitsubishi Lancer Evo IX). Cu această performanţă, Szabo urcă pe locul secund în clasamentul general.

Pe locul 4 la Raliul Iaşului s-a clasat Edwin Keleti (copilot Csomortani Botond), în urma coechipierului său de la BCR Leasing, dar lupta dintre cei doi va fi tranşată în ultima etapă din Campionatul Naţional, Szabo având doar 1,6 puncte avans. 

La clasa 3, Manu Mihalache încheie pe locul 2, în urma lui Keleti şi reuşeşte să-l devanseze pe concitadinul său, Dan Gîrtofan, cu doar 6 zecimi în clasamentul general. Florin Crişan completează podiumul, în faţa lui Horaţiu Savu, care îşi păstrează prima poziţie în clasamentul general, cu un avans de 16,4 puncte în faţa lui Mihalache, în timp ce Florin Tincescu abandonează tehnic, pe etapa de legătură de după ultima probă.

Adrian Răspopa, pe Citroen DS3, s-a impus la două roţi motrice, urmat de Vlad Cosma şi Mihai Manole, cel mai rapid pilot din clasamentul debutanţilor. Romulus Preda a fost cel mai rapid la clasa 11.          

La Cupa Dacia s-a impus Adrian Drăgan, în faţa lui Norbert Maior şi Bogdan Tălăşman.

Echipajul ieşean de la care aveam cele mi mari aşteptări, Iamandi – Subţirelu (Ford  R2) au abandonat aproape de finalul PS 8.

În clasamentul general al piloţilor, înaintea ultimei etape a Campionatului Naţional, pe primul loc se află Simone Tempestini (155 puncte), urmat la partea superioară de Gergo Szabo (90), Edwin Keleti (88,4), Marco Tempestini (79) şi Bogdan Marisca (74,4).

Ultima etapă a campionatului va fi Raliul Perla Harghitei, programat pe 9 şi 10 octombrie, la Odorheiu Secuiesc. Raliul are un coeficient de 0,8 şi în total vor fi 84,81 km împărţiţi în 10 probe speciale.

Reacţii după Raliul Iaşului Cotnari 2015

Dan Codreanu, manager Raliul Iaşului Cotnari: „Am trecut prin toată gama de trăiri în această perioadă. Sunt foarte fericit că am ajuns la final, iar feedback-ul pozitiv din partea piloţilor şi a oficialilor federaţiei ne îndreptăţesc să sperăm că vom fi şi în acest an campioni printre organizatorii de raliuri din Campionatul Naţional. Raliul Iaşului Cotnari 2015 a însemnat mii de ore de muncă, mii de ore de planificări, mii de ore de şters planificările şi de făcut altele, o echipă fantastică, fără de care nu puteam face acest eveniment la aceste standarde, un partener fără de care nu se putea face aşa ceva. Mulţumesc din suflet autorităţilor, Primăriei Municipiului Iaşi pentru sprijin şi tuturor celor care au fost alături de noi”.

Cătălin Grecu, director de marketing Cotnari: „Anul trecut a fost o premieră pentru noi, anul acesta am continuat tradiţia şi sperăm că la anul va fi şi mai frumos. Cred că vom ieşi din nou pe primul loc în topul organizatorilor de raliuri din România şi de ce nu, la anul să fim iarăşi în top”.

Mihai Chirica, primar interimar al Iaşului: „Raliul Iaşului Cotnari a fost o reuşită pentru municipiul nostru. Vreau să-i felicit pe cei care s-au ocupat de organizare şi pe piloţi pentru spectacolul oferit. Credem că a fost una dintre cele mai reuşite etape din România. Important este că toată lumea este sănătoasă, prin urmare putem şi în acest an să prognozam că vom deveni din nou campioni la organizare. A fost o etapă care a fost pe placul ieşenilor. Credem că Raliul Iaşului merită să devină o tradiţie, cu dezideratul de a ne înscrie în curând în rândul competiţiilor europene. Iaşul va fi o gazdă primitoare de fiecare dată pentru cei din lumea motorsportului şi nu numai”.

Simone Tempestini: „Sunt foarte fericit pentru rezultatul obţinut aici, dar mai ales că am devenit campion naţional şi matematic în anul 2015. Am ţinut un ritm bun de la început, nu am comis nicio greşeală şi nu am riscat nimic. A fost foarte plăcut să conduc aici la Iaşi. Împreună cu Dorin şi cu echipă noastră şi cu partenerii am muncit foarte mult. Felicităm organizatorii pentru cum au pregătit această cursă şi mulţumim autorităţilor locale pentru sprijin”.

Marco Tempestini: „Simone este mult mai rapid decât mine şi nu de acum. Avem un sentiment de îndeplinire, pentru că toată lumea a muncit pentru acest rezultat şi nu doar de acum, ci de câţiva ani. Suntem foarte fericiţi că la 21 de ani împliniţi acum o lună Simone a devenit campion naţional. Cred că este nu doar un record naţional, ci şi unul în Europa, pentru că nu ştiu câţi piloţi au devenit campioni la doar 21 de ani. Bucuria este şi mai mare că în acest moment, important pentru cariera lui, am fost lângă el pe podium. Maşina a mers ceas aici la Iaşi şi ne-am simţit foarte bine”.