Constructorul auto japonez Nissan a început să lucreze la platforma complet nouă care va susține următoarea generație a modelului GT-R însă nu a luat o hotărâre în privința tehnologiilor de propulsie.
În cadrul unui interviu acordat revistei britanice Autocar, directorul de design al firmei nipone, Alfonso Albaisa, a declarat că vehiculul nu va prelua din elementele stilistice ale ediției speciale GT-R50, dar va fi cu adevărat special. În plus, Albaisa a subliniat că noul GT-R trebuie să fie cea mai rapidă mașină sport din lume și va beneficia de o identitate vizuală unică în segmentul său.
Însă designul automobilului nu poate fi definitivat până când oficialii Nissan nu vor lua o decizie în privința sistemelor de punere în mișcare, fiind așteptată, de asemenea, încheierea dezvoltării noii arhitecturi.
„Adevărata provocare este asupra inginerilor, ca să fiu sincer. Noi ne vom face datoria atunci când va sosi momentul pentru a crea o mașină specială. Dar mai avem de așteptat”, a spus Alfonso Albaisa.
Asamblarea noii generații Nissan GT-R ar putea fi demarată, așadar, spre începutul deceniului viitor, cu o tehnologie de propulsie capabilă să genereze aproximativ 600 CP.
