Conform statisticilor publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), înmatriculările de mașini noi în Hexagon au avansat cu 9,2% în luna iunie a acestui an comparativ cu perioada similară din 2017, fiind consemnate 252.222 de unități vândute.
În primul semestru al anului în curs, clienții din regiune au cumpărat 1.188.156 de autoturisme noi, un volum de 4,7% mai mare decât cel raportat în prima jumătate din 2017, potrivit acelorași date.
Clasamentul întocmit pe baza numărului de mașini livrate în Franța în iunie este condus de grupul PSA și ale sale mărci Peugeot, Citroën, DS și Opel, cu 77.762 de unități (+19,1%), urmat de grupul Renault, format din brand-urile Alpine, Dacia și Renault, cu 76.177 de autoturisme vândute luna trecută (+15,7%) și conglomeratul german Volkswagen, cu 29.156 de vehicule (+15,4%).
Cele mai mari creșteri ale vânzărilor în Franța au fost raportate, în luna iunie, de mărcile Seat (+50,6%), Jeep (+42,4%), DS (+38,7%) și Kia (+30,3%).
Dacia ocupă locul al cincilea în acest top, grație celor 16.551 de mașini înmatriculate în Franța luna precedentă, un număr cu 28,2% mai mare decât cel înregistrat în iunie 2017. Livrările companiei autohtone au avansat cu 20,8% în primele șase luni ale anului curent și au totalizat 77.723 de unități, potrivit datelor CCFA.
