Galerie foto
Proportii bine definite
Cum compania-mama, Hyundai, cam trage cu ochiul spre Mercedes-Benz cind isi proiecteaza masinile, nici Kia nu avea alta varianta si oare ce sursa mai buna de inspiratie ar fi putut gasi decit Clasa M? Asemanarea este evidenta, dar cartile au fost facute pentru a fi cistigatoare in privinta designului. Decit sa riste cu un model original, dar fara sa aiba cit de cit habar daca se va bucura de un oarecare succes, mai bine calca pe urme bine intiparite, chiar si cu riscul de a i se atrage din cind in cind atentia asupra acestui aspect.
Cel mai important este ca masina arata bine, iar negrul o prinde de minune. Ii mai taie din gabarit, parind a fi un sportiv de atletica grea intr-un costum de gala, scotind astfel la iveala o imagine mai putin obisnuita. Negrul il face suplu, ii da chiar o tenta de sportivitate, dar pe ansamblu designul este omogen, proportiile sint bine definite si chiar trebuie studiat indeaproape pentru a incepe sa ne dam cu parerea unde mai trebuia pus ceva sau de unde mai trebuia taiat. Dar asta sa faca mai bine potentialii clienti care vor dori un off-road la un pret rezonabil, insa probabil se vor lasa repejor pagubasi, pentru ca masina asta are si altele de oferit, nu doar o imagine agreabila.
Rezerve insemnate de putere
In interior Kia a pus accentul pe functionalitate, comenzile fiind intuitive. In citeva minute le stii pe toate pe de rost, n-ai nevoie de mai mult timp pentru acomodare. Chiar si din mers te poti obisnui cu ele. Cadranele de la bord sint simple, chiar prea simple, in timp ce consola centrala este dominata de o eleganta discreta. Kia n-a dotat Sorento cu un interior somptuos, considerind probabil ca un off-road-er construit sa lupte cu denivelarile, stincile si noroaiele n-are nevoie de o ambianta de living-room in habitaclu. Dar pina sa ajungem pe un drum accidentat, Sorento a dat primele semne de vigoare chiar de la pornire. Mi-a spus imediat ca dispune de un cuplu ce-l va ajuta in situatiile mai dificile, dar mai ales ca, desi dotat cu motor Diesel, se poate conduce de parc-ar fi alimentat cu benzina.
Te joci cu rapoartele in functie de ce anume ai nevoie, sau in functie de stilul de condus. Vrei sa le scurtezi, nici o problema. Motorul este suficient de elastic pentru a aduce mereu turatia pe linia de plutire. Vrei sa le lungesti, Sorento rezolva imediat comanda. Chiar m-a surprins placut ca masina rula in plin si dupa 2.500-3.000 de ture, insa isi pastra suflul chiar si dupa 3.500 rot/min. Dupa 4.000 incepea sa-si piarda elanul, dar era totusi suficient. Schimbatorul de viteze se manevreaza si cu un singur deget, mult prea usor parca pentru mine, care prefer unul ceva-ceva mai rigid.
Nu mai aveam mult de mers pina sa parasim drumul asa-zis drept ca s-o apucam pe trasee pe care banuiam ca Sorento se simte mult mai bine. Oricum, mult mai bine decit pe sosele pline de gropi si de denivelari, care se cam simt in habitaclu. Tractiunea era repartizata pe rotile din fata si doar atunci cind masina simtea ca este nevoie de ceva forta si pe puntea din spate ii dadea si ei ceva de facut.
Reprezentatie pe dealuri
Ajunsesem intr-o zona mai putin circulata, o zona cu niste dealuri de traversat, acolo pe unde au mers si masinile participante in etapa de la Iasi a Campionatului National de off-road. Chiar daca masinile care au concurat atunci erau echipate cu tot ce le trebuie pentru o astfel de abordare, n-am simtit chiar ca particip la o aventura cu un Sorento "incaltat" cu pneuri cu talon cam mic pentru clasa de care apartine si cu jante superbe de aliaj. Chiar de la inceput am intrat pe un drum cu santuri create in noroi, de parca am fi aranjat dinainte traseul. A trecut pe acolo fara sa clipeasca, fara nici o urma de patinare, fara sa fuga spatele si mai ales fara sa-mi dea de veste ca ar trebui sa vad cum functioneaza reductorul.
Abia daca puntea spate a fost pusa un pic la treaba, dar oricum mult prea putin. Am revenit pe drum ceva mai uscat, dar incepea urcusul. Nu foarte abrupta rampa, dar nici marii cataratori din ciclism nu cred c-ar fi rezistat pe biciclete la un asemenea unghi. Era clar ca Sorento urca fara emotii, chiar daca hopurile se inmulteau, insa suspensia isi facea bine treaba si aproape ca uitasem ca n-o prea laudasem pe asfaltul plin de denivelari. Interesant de semnalat mi s-a parut faptul ca am urcat cu viteza intii, dar toate pedalele erau libere. Nu mai apasam acceleratia, insa masina urca fara sa cricneasca. Nu s-a poticnit deloc cit sa fiu tentat sa calc acceleratia sau chiar ambreiajul, dar nici de existenta vreunui sistem de urcat singura dealul nu auzisem…
Ajunsesem pe coama primei coline si aveam de ales ori la stinga, ori la dreapta pentru a vedea cam de ce-i in stare masina. Cu urcatul dealurilor eram deja lamurit. Am ales stinga. Am coborit fara emotii o panta suficient de inclinata, chiar daca pe alocuri si masina s-a mai inclinat. Am urcat la fel de comod si am trecut pe partea care mai sus ar fi fost dreapta.
Dupa ce nu te mai impresioneaza niste biete balansuri ale masinii, te cuprinde increderea ca Sorento este un invingator. Nu i-ar fi stricat o garda la sol superioara, deoarece el are suficienta forta pentru a depasi obstacolele, insa agata cu spoilerele si e pacat de ele sa le strici. Dar poate ca a si fost facut pentru a nu exagera totusi incercind sa ajungem in directia extrem a off-road-ului. E bine de stiut limitele masinii si de folosit doar atunci cind nu mai exista alta cale, insa nu trebuie facut din asta un obicei.
Parasind terenul accidentat, am revenit pe o sosea mult mai buna, in care Sorento a dovedit un comportament cit se poate de agreabil. Totusi n-am inteles de ce a intrat ESP-ul (controlul stabilitatii) intr-o curba in care masina n-a avut nici cel mai mic gind de a se abate de la traiectoria pe care i-am impus-o. Confortabila la drumuri lungi, depaseste tot ce-i sta in cale si ajunge usor la 170 km/h. Chiar daca din cind in cind mai trebuie apasata frina, motorul are destula forta pentru a reveni spre viteza maxima cu minimum de efort si cit mai repede cu putinta.
Verdict autoplay
Mi-a placut demonstratia pe care Sorento mi-a facut-o cu suflul pe care-l pastra pina spre 4.000 rot/min. Motorul chiar poate e cam puternic pentru gabaritul masinii, insa putina putere in plus nu strica deloc. Computerul de bord nu avea printre datele sale si consumul mediu, iar locul in care a fost amplasat acest furnizor de informatii utile, undeva pe plafon, deasupra oglinzii retrovizoare, nu mi s-a parut chiar cel mai fericit. Denivelarile mici si repetate par sa puna probleme suspensiei, insa Sorento se revanseaza pe teren accidentat, cit si pe soselele bune.