Noua familie de mașini sport Jaguar va include un succesor al modelului XK

Autoplay · mai 22, 2018 · Știri

Producătorul auto britanic Jaguar are în vedere o relansare a modelului XK, informația fiind confirmată de șeful departamentului responsabil de strategiile de produs, precizând că se are în vedere în momentul de față o idee pentru întreaga familie de mașini sport.

Hanno Kirner a afirmat pentru publicația Autocar că Jaguar își va concentra eforturile în continuare și asupra mașinilor sport, chiar dacă SUV-urile E-Pace și F-Pace se situează pe primele locuri în clasamentul vânzărilor globale. Mai exact, F-Pace a însumat aproximativ 40% din livrările totale obținute de Jaguar în 2017, în timp ce XK a fost exclus din portofoliu în 2014.

„F-Type s-a bucurat de un succes uriaș. Ne plac mașinile sport și folosesc plurarul intenționat. Indiferent dacă va fi vorba despre o nouă versiune sau altceva, deocamdată putem să spunem că acest tip de caroserie este foarte important pentru noi”, a precizat Kirner.

Aceste declarații vin în completarea celor date de directorul de design al companiei Jaguar, Ian Callum, care a spus în repetate rânduri că își dorește să dezvolte o familie de mașini sport. Anul trecut, el a dezvăluit că echipa sa a început să lucreze la schițele unui vehicul cu două locuri și ale unui automobil cu 2+2 locuri, în ciuda faptului că nu a fost primită o aprobare oficială pentru aceste proiecte.

Se așteaptă ca succesorul modelului XK să ajungă pe piață cel mai devreme în 2021. În schimb, noul F-Type ar urma să debuteze în 2019 și să se bazeze pe o variantă mult îmbunătățită a platformei anterioare, suficient de flexibilă pentru a putea fi adaptată din nou și pentru configurația cu 2+2 locuri.

Linia de motorizare va fi formată atât din unități turbo pe benzină, de 2 litri, cu patru cilindri, cât și din propulsoare cu șase cilindri, iar derivata SVR va primi un motor V8 de 5 litri.