Un nou supercar Lotus Esprit este așteptat să ajungă pe piață în 2020

Autoplay · mai 8, 2018 · Știri

Jean-Marc Gales, șeful companiei britanice Lotus, a dezvăluit că se dorește lansarea a două mașini sport noi în perioada următoare ca o consecință firească a faptului că investițiile efectuate de grupul chinez Geely încep să își facă resimțite efectele.

Printre cele două vehicule se va număra un model poziționat peste Evora, care va debuta în 2020 și va fi o versiune modernă a supercar-ului Esprit, notează Autocar.co.uk. Această veste vine la scurtă vreme după ce s-a aflat că Lotus a definitivat recent designul primului său crossover, despre care se presupune că va fi susținut de platforma PSA a mărcii Volvo.

Lotus deține în momentul de față două arhitecturi distincte: pe una dintre ele se bazează vârful de gamă Evora, iar în jurul celeilalte sunt construite automobilele Elise, Exige și 3-Eleven.

Jean-Marc Gales a mai spus că noul model va aduce o evoluție semnificativă a tehnologiilor utilizate de Lotus, se va poziționa într-un segment superior și va fi mai ușor decât Evora.