Bernhard Maier, CEO-ul Škoda, susține că firma pe care o conduce se gândește să construiască o nouă fabrică pe teritoriul Europei pentru a face față cererii din ce în ce mai mari din regiune. Cealaltă variantă luată în calcul prevede trasferarea unei părți din producție către întreprinderile deținute de grupul Volkswagen.
„Timpii de livrare sunt prea mari în prezent, iar clienții din unele țări trebuie să aștepte uneori chiar și opt sau zece luni”, a declarat Maier, conform publicației Automotive News Europe.
Škoda a construit anul trecut 858.103 mașini în cadrul uzinelor sale din Cehia, cu 12% mai mult decât în 2016, în condițiile în care vânzările sale globale au înregistrat un nou record și au însumat 1,2 milioane de unități.
Compania va avea nevoie de o capacitate de producție și mai mare după lansarea celui de-al treilea SUV din gamă, bazat pe conceptul Vision X, va fi lansat oficial, în 2019.
Soluția inițială găsită de Bernhard Maier pentru a rezolva această situație constă în mărirea cu 80.000 de unități a capacității de producție a fabricii din Mlada Boleslav prin extinderea numărului de zile lucrătoare de la cinci la șase, în trei ture de muncă. O măsură similară a fost luată recent în cazul uzinei din Kvasiny.
