Marca japoneză Lexus a dat publicităţii prima fotografie oficială în care poate fi admirat noul crossover compact urban UX înaintea debutului mondial ce se va desfăşura săptămâna viitoare, în cadrul Salonului Auto Internaţional de la Geneva.
Modelul beneficiază de un stil exterior curajos, grila de mari dimensiuni a radiatorului întâlnită la toate automobilele aflate în prezent în portofoliul brand-ului Lexus fiind instalată şi în acest caz.
UX iese în evidenţă prin caroseria atent conturată, luminile de rulare pe timp de zi care iau forma unui bumerang, aripile solide şi oglinzile laterale cu design special.
El se bazează pe o platformă complet nouă, despre care compania producătoare susţine că îi conferă o rigiditate excepţională şi un centru de greutate amplasat foarte jos, în aşa fel încât să fie obţinută o manevrabilitate cât mai agilă, similară unui hatchback.
Lexus UX va fi prezentat la Geneva în data de 6 martie.
