Galerie foto
Constructorul auto italian Lamborghini va adopta un sistem hibrid de propulsie pentru a echipa noul sau supercar varf de gama, pe care il va lansa la inceputul deceniului urmator.
Maurizio Reggiani, directorul de cercetare si dezvoltare al companiei Lamborghini, a declarat recent pentru revista britanica Auto Express ca succesorul bolidului Aventador – inclus in portofoliu in anul 2011 – va fi dezvaluit in prima jumatate a deceniului care urmeaza si va dispune de o tehnologie hibrida plug-in.
Reggiani a mai spus ca sistemul utilizat de acest automobil va include si un propulsor V12 aspirat natural. „Valoarea marcii noastre este influentata puternic de produsul aflat in varful gamei. Trebuie sa fie o masina supersport pura. Suntem siguri ca unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le ofere o masina supersport este un motor V12 aspirat natural”, a adaugat el.
Lamborghini nu isi propune deocamdata sa intre si in segmentul vehiculelor electrice deoarece inca nu exista baterii suficient de puternice pentru a sustine performantele unui supercar.
„Pentru noi, o masina supersport trebuie sa fie cea mai rapida de pe Nürburgring, dar trebuie sa poata merge pe circuit de doua sau trei ori la rand, nu doar o data”, a subliniat Maurizio Reggiani.
Totodata, oficialul marcii Lamborghini a tinut sa precizeze ca urmasul modelului Aventador va fi diponibil doar in versiunea hibrida.

