Galerie foto
Conform statisticilor publicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în ultima lună a anului trecut au fost înscrise în circulaţie, pe teritoriul României, 9.468 de vehicule noi, în scădere cu 24,85% faţă de perioada similară din 2016.
Autoturismele au consemnat şi ele un declin abrupt al înmatriculărilor în decembrie 2017 comparativ cu acelaşi moment al anului anterior, respectiv de 25,33%, cu un volum total de 6.967 de unităţi achiziţionate în ţara noastră.
În funcţie de numărul de exemplare înmatriculate în ultima lună a anului 2017, cele mai multe solicitări au vizat mărcile Dacia (2.550 de unităţi; -2,63%), Renault (588 de vehicule; -16,95%), Opel (471 de maşini; +4,9%), Ford (365 de automobile; -57,33%), Volkswagen (311 unităţi; -65,13%) şi Kia (299 de maşini; +14,56%).
La extrema cealaltă a clasamentului se situează brand-urile Bentley (o unitate înmatriculată), respectiv Alfa Romeo, Ford-CNG-Technik, Lada, Maserati, Smart şi SsangYong, fiecare cu două vehicule vândute în România în decembrie 2017.

