Galerie foto
Pe o piaţă dominată de crossovere, ideea că Toyota ia în considerare posibilitatea de a transforma conceptul FT-AC (Future Toyota Adventure Concept) într-un model de serie nu ar trebui să surprindă pe nimeni.
Toyota a dezvăluit prototipul FT-AC spre sfârşitul anului trecut, cu ocazia Salonului Auto din Los Angeles, spunând despre el că reprezintă deocamdată un experiment de design.
Însă Jack Hollis, vicepreşedinte al grupului Toyota, a declarat în cadrul unui interviu acordat recent publicaţiei AutoGuide.com că acest vehicul ar putea ajunge în curând pe linia de asamblare.
Hollis a remarcat despre interesul primit de conceptul FT-AC că este similar celui înregistrat de Toyota FJ Cruiser. „Interesul clienţilor a fost atât de puternic iar noi ce am făcut? Am lansat produsul după aproximativ doi ani şi am oferit un automobil celui pe care l-am expus pe scenă. Eu aş pune FT-AC în aceeaşi categorie”, a subliniat oficialul Toyota.
Rămâne de văzut cât de multe dintre elementele conceptului vor fi păstrate de o eventuală versiune de serie a crossover-ului FT-AC.

