Galerie foto
Compania germană Mercedes-Benz apelează la rutele oferite de muntele austriac Schöckl, situat în apropierea oraşului Graz, pentru a verifica abilităţile fiecărei variante noi a modelului Clasa G.
Pe durata etapei de dezvoltare, Clasa G trebuie să parcurgă un traseu de 5,6 kilometri lungime care include porţiuni cu un grad de înclinare de până la 60%, distanţa totală străbătută pe muntele cu o altitudine maximă de 1.445 de metri fiind de peste 2.000 de kilometri.
Scopul principal al acestei etape a fost acela de a construi un vehicul şi mai eficient în off-road, el fiind echipat cu o suspensie independentă cu dublu iadeş în partea din faţă, în combinaţie cu o punte rigidă în spate. Inginerii au avut responsabilitatea de a crea o gardă la sol cât mai înaltă în aşa fel încât maşina să aibă performanţe remarcabile pe terenurile accidentate, rezultatul final fiind de 241 de milimetri.
Maşina dispune de trei diferenţiale blocabile iar, în momentul în care cel puţin unul dintre ele este activat, este iniţiat programul de rulare „G-Mode”, care adaptează amortizoarele ajustabile ale şasiului, direcţia şi caracteristicile acceleraţiei pentru a evita schimbarea inutilă a treptelor de viteză.
Noul Mercedes-Benz Clasa G beneficiază de o transmisie automată 9G-Tronic prevăzută cu un convertor de cuplu.

