Galerie foto
Cea de-a doua generaţie a SUV-ului Volkswagen Touareg este prezentă pe piaţă din anul 2010 astfel că nu este de mirare faptul că producătorul auto german plănuieşte să lanseze noul model în foarte scurtă vreme.
Potrivit unor informaţii recente, vehiculul ar urma să debuteze în luna aprilie a anului viitor, cu ocazia Salonului Auto de la Beijing, iar premiera online este programată să aibă loc şi mai devreme de atât, relatează Motor1.com.
Noul Touareg se va baza pe arhitectura MLB Evo a grupului Volkswagen, alături de Audi Q7, Porsche Cayenne, Bentley Bentayga şi Lamborghini Urus. Totodată, se presupune că dimensiunile sale vor creşte uşor ca o consecinţă firească a includerii în gama a versiunii Tiguan Allspace.
La nivel exterior, noul Volkswagen Touareg se va apropia foarte mult de aspectul conceptului T-Prime GTE, dezvăluit anul trecut.

