Galerie foto
Interesul faţă de varianta coupé a modelului Kodiaq depăşeşte cu mult aşteptările companiei cehe Škoda însă constrângerile referitoare la capacitatea de producţie ar putea amâna lansarea maşinii şi pe alte pieţe, în afara Chinei.
Automobilul a fost creat special pentru China şi va fi oferit în această ţară începând de anul viitor. Chiar şi aşa, reacţiile pozitive primite din Europa şi din alte regiuni ale lumii fac posibil debutul său şi în aceste zone însă numai după ce producţia va permite asta.
Potrivit unor informaţii recente, vehiculul se va numi „Kodiaq GT”, în acest fel fiind scoasă în evidenţă latura sa mai sportivă prin comparaţie cu SUV-ul standard, notează revista britanică Autocar.
În cazul în care va sosi în Europa, Škoda Kodiaq GT va avea drept competitor direct SUV-ul coupé promis de marca spaniolă Seat, aşteptat să debuteze în 2020.

