Galerie foto
Hyundai i10 este disponibil în reţeaua de distribuţie Hyundai Auto România începând cu luna decembrie, fiind lansat pe piaţă la cinci ani după predecesorul său.
Hyundai Motor îşi propune să îşi consolideze succesul obţinut în segment prin intermediul noii generaţii i10, un model conceput, proiectat şi fabricat în Europa, pentru clienţii europeni. Acesta dispune de caracteristici întâlnite la clasele superioare, îmbinând designul dinamic cu un nivel înalt de echipare, ce sunt completate de o gamă extinsă de sisteme de siguranţă.
Noul i10 asigură confort şi siguranţă, dar şi dotări ce se regăsesc la segmentele superioare. Printre acestea se numără aerul condiţionat automat, volanul îmbrăcat în piele cu încălzire şi pilotul automat cu limitare de viteză. Totodată, sistemul de control al stabilităţii şi airbag-ul tip cortină sunt incluse în dotările standard.
Comparativ cu predecesorul său, noul i10 este mai lung (+80 mm), mai lat (+65 mm) şi are o înălţime de 1.500 mm. De asemenea, oferă cel mai generos spaţiu de depozitare şi spaţiu pentru picioare din clasa sa. Capacitatea portbagajului a fost extinsă cu peste 10%, oferind 252 litri cu bancheta din spate în poziţie normală.
Hyundai i10 are la bază o nouă platformă cu un ampatament cu 5 mm mai lung. Amortizoarele spate au fost repoziţionate pentru a asigura controlul facil al roţilor pe toate suprafeţele de drum. Îmbunătăţirile aduse noului model oferă o dinamică de condus superioară şi un nivel de zgomot redus –“ atribute ce se regăsesc la modelele de clasă B.
În România, noul i10 va fi echipat cu motorul Kappa, pe benzină, de 1.0 litri. Propulsorul în trei cilindri livrează 66 CP la o capacitate de 998 cmc. Puterea maximă este livrată la 5.500 rpm, o turaţie cu 700 rpm mai joasă comparativ modelului anterior i10, în timp ce cuplul maxim de 94 Nm este disponibil de la 3.500 rpm.
Siguranţa reprezintă o prioritate pentru Hyundai Motor, iar noul i10 beneficiază de cele mai avansate tehnologii întâlnite până acum la segmentele superioare, transformându-se în unul dintre cele mai sigure autovehicule din segment. Sistemele de siguranţă activă şi pasivă oferă protecţie atât pentru pasageri, cât şi pentru pietoni.
Sistemele de siguranţă activă, precum controlul electronic al stabilităţii (ESC), sistemul de management al stabilităţii (VSM) sau sistemul de monitorizare a presiunii în pneuri reprezintă, în premieră pentru Hyundai Motor, în clasa mini dotări standard.
Sistemele de siguranţă pasivă care echipează noul Hyundai i10 includ centuri de siguranţă cu avertizare sonoră, închidere centralizată automată, precum şi şase airbag-uri –€“ două frontale, două laterale şi două tip cortină faţă –€“ care oferă o protecţie crescută în cazul unei coliziuni.
Noul i10 este produs în cadrul fabricii de la Izmit, Assan Otomotiv Sanayi (HAOS), alături de modelul de clasă B al companiei, i20. i10 beneficiază de pachetul Hyundai 5 Year Triple Care – cel mai competitiv pachet de servicii post-vânzare disponibil pe piaţă locală. Acest serviciu este oferit pentru prima dată în cadrul segmentului mini şi include cinci ani garanţie integrală fără limită de kilometri, cinci ani asistenţă rutieră şi cinci ani verificări tehnice periodice gratuite.

