Nissan Leaf va dispune de o varianta Nismo

Autoplay · octombrie 2, 2017 · Știri

Galerie foto

Marca japoneză Nissan anunţă că va pune la dispoziţia clienţilor săi, începând de anul viitor, o derivată Nismo a modelului electric Leaf, pe care o va prefigura prin intermediul unui concept ce va fi expus luna aceasta în cadrul Salonului Auto de la Tokyo.

O primă imagine a puternicului automobil a fost dezvăluită deja de Nissan, iar din ea se observă că va beneficia de o înfăţişare mai sportivă decât cea a versiunii de bază, cu jante din aliaj de dimensiuni mai mari, o gardă la sol mai joasă, caroserie vopsită în două nuanţe distincte, bare de protecţie şi aripi modificate, precum şi câteva accente de culoare roşie.

Nissan a anunţat acum ceva vreme că plănuieşte extinderea gamei Nismo din dorinţa ca vânzările anuale obţinute de această divizie să depăşească 15.000 de unităţi, scrie AutoExpress.co.uk.