Fiat prezinta noul model 500L City Cross

Autoplay · octombrie 2, 2017 · Știri

Galerie foto

Constructorul auto italian Fiat anunță includerea unui nou vehicul în gama 500L. Acesta se numește „500L City Cross” şi se diferenţiază de monovolumul 500L prin mai multe elemente de design exterior prin care compania şi-a propus să genereze înfăţişarea unui crossover urban.

Automobilul beneficiază de bare de protecţie modificate, o grilă a radiatorului restilizată şi o gardă la sol mai înaltă cu 25 mm faţă de cea a versiunii standard. De asemenea, jantele din aliaj cu diametrul de 17 inch, funcţia de climatizare şi sistemul Cruise Control sunt oferite în cadrul echipării de bază.

Opţiunile de punere în mişcare încep cu unitatea de 1,4 litri pe benzină care dezvoltă 95 CP, ea fiind urmată de propulsorul TwinAir de 0,9 litri care generează 105 CP, vârful de gamă fiind reprezentat de motorul TwinJet de 1,4 litri care livrează 120 CP.

Habitaclul modelului Fiat 500L City Cross este prevăzut şi el cu noi echipamente în mod standard, cum ar fi ecranul color cu diagonala de 3,5 inch, opţiunea de control prin voce şi conectivitatea prin Bluetooth. Printre opţionale se numără ecranul tactil de 7 inch, compatibil cu Apple CarPlay şi Android Auto.