Galerie foto
Producătorul auto britanic McLaren a început dezvoltarea proiectului BP23, despre care se ştie că va da naştere celui mai rapid vehicul de serie al mărcii.
Automobilul va fi inclus în gama „Ultimate Series”, va fi lansat spre vânzare în anul 2019 şi va fi disponibil într-un număr de 106 unităţi.
„Este mai rapid, atât vă pot spune pentru moment. Obiectivul acestei maşini va fi acela de a le oferi clienţilor posibilitatea de a se bucura de un nivel ridicat de lux, elemente personalizate, performanţe superioare şi viteză mare”, a declarat Andy Palmer, directorul liniei Ultimate Series din cadrul McLaren, potrivit revistei britanice Autocar.
Aceeaşi sursă susţine că BP23 va dispune de un sistem de propulsie hibrid, format dintr-un motor V8 twin-turbo, care va permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în mai puţin de 3 secunde.

