Galerie foto
Grupul chinez Geely consideră că expansiunea de succes a companiei Porsche în segmentul crossover ar putea servi drept sursă de inspiraţie pentru marca britanică Lotus, în anii care urmează.
Geely a semnat un acord cu firma DRB-Hicom, în iunie, prin care se angajează să achiziţioneze brand-ul Lotus contra sumei de 65 de milioane de dolari, iar tranzacţia se aşteaptă să fie finalizată până la sfârşitul acestei luni.
Datorită renumelui pe care şi l-a construit de-a lungul anilor, Lotus are potenţialul de a deveni o marcă profitabilă care să comercializeze mai mult de 1.500 – 2.000 de maşini pe an. Această declaraţie îi aparţine lui Carl-Peter Forster, membru în consiliul de administraţie al Geely, notează Automotive News.
Forster susţine că volumul de vânzări înregistrat de Lotus ar putea creşte cu ajutorul unor vehicule de orice dimensiune, concentrându-se în continuare asupra maşinilor compacte, extrem de uşoare şi de agile.

