Volkswagen Golf Sportsvan primeste un facelift

Autoplay · august 22, 2017 · Știri

Galerie foto

Începând cu mijlocul anului 2014, versiunea Sportsvan a fost preferata clienţilor care şi-au dorit să cumpere modelul Volkswagen Golf şi să se bucure de o poziţie mai înaltă pe durata deplasărilor, mai multă flexibilitate şi mai mult spaţiu.

Compania germană anunţă acum că a efectuat o serie de actualizări asupra acestui monovolum compact, cum ar fi instalarea a trei motoare noi pe benzină, a unei game extinse de sisteme de asistenţă, a unei noi generaţii de sisteme de asistenţă şi a mai multor funcţii printre echipamentele standard.

Noul Golf Sportsvan beneficiază de un design diferit de cel al predecesorului său, iar modificările întreprinse de Volkswagen au vizat, printre altele, barele de protecţie, blocurile optice, jantele şi nuanţele pentru caroserie.

Habitaclul este echipat cu noul sistem de navigaţie Discover Pro, însoţit de un ecran tactil cu diagonala de 9,2 inch, în stânga căruia se mai află doar cinci butoane.

Printre noile sisteme de asistenţă oferite de Volkswagen celor care achiziţionează vehiculul Golf Sportsvan se numără Pedestrian Monitoring, Traffic Jam Assist, Emergency Assist, Park Assist şi Trailer Assist.

Varianta actualizată a modelului Volkswagen Golf Sportsvan va fi prezentată oficial luna viitoare, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.