Galerie foto
Marca franceză DS, parte a grupului PSA, va prezenta în 2018 cel de-al doilea SUV din protofoliul său, care va dispune şi de o variantă complet electrică.
Stéphane Le Guével, şeful diviziei britanice a companiei franceze, a confirmat că următorul model pe care îl va lansa brand-ul DS va fi un SUV de segment B, ce se va alătura astfel noului DS 7 Crossback, relatează Autocar.co.uk.
Gama DS va fi alcătuită, într-un final, din şase automobile, iar patru dintre ele vor face parte din categoria SUV-urilor.
Oficialii DS au anunţat că vor dezvălui câte un vehicul nou în fiecare an, în următorii patru ani, ofensiva fiind deschisă acum câteva luni de noul DS 7 Crossback. În ceea ce priveşte SUV-ul de mici dimensiuni, el ar urma să beneficieze de un design diferit de cel al fratelui său mai mare şi se aşteaptă să obţină volume impresionante de vânzări.

