Galerie foto
Două noi modele din gama Lexus RC au fost prezentate cu ocazia ediţiei din acest an a Salonului Auto de la Tokyo – RC 350 cu motor V6 de 3,5 litri şi hibridul RC 300h cu propulsor de 2,5 litri.
Linia RC evidenţiază concentrarea mărcii de lux asupra laturii emoţionale prin intermediul unui coupé dinamic, prevăzut cu două uşi. El a fost dezvoltat cu scopul de a extinde profilul mărcii nipone spre un public mai larg şi către clienţi noi. Modelul aduce multă emoţie în ADN-ul Lexus, care este sinonim cu fabricarea de produse de calitate şi care debordează de rafinament şi siguranţă.
Designerii Lexus i-au oferit noului model RC linii foarte bine conturate, cum nu s-a mai văzut până acum în linia de produse a companiei japoneze. Ei au integrat cea mai joasă şi mai lată aplicare a grilei radiatorului întâlnită vreodată la maşinile create de Lexus.
Farurile triunghiulare evocă trăsăturile sportive ale modelului LF-LC, inspiraţia venită de la acest concept fiind evidentă prin prezenţa celor trei lămpi cu LED-uri. Pe durata fazei scurte ele adoptă forma literei „L” pentru a veni în sprijinirea identităţii Lexus. Şi lămpile înguste din spate iau forma simbolică a literei „L”.
Jantele din aluminiu de care dispune noul RC subliniază filosofia de design abordată de conceptul pregătit pentru producţie, fiind disponibile două combinaţii – jante cu diametrul de 19 inch şi zece spiţe sau cele de 18 inch şi cinci spiţe, fiecare dintre ele oferind aceeaşi precizie, finisaj de culoare neagră şi capace platinate. Culoarea care atrage cel mai mult atenţia este cea roşie, ea regăsindu-se în cea mai vie nuanţă datorită noului proces de vopsire utilizat de Lexus.
Mult apreciatele concepte de vehicule sport au influenţat semnificativ interiorul coupé-ului RC, fiind foarte vizibilă folosirea culorilor, materialelor şi luminilor contrastante.
Pachetul inovativ de iluminat propus de Lexus permite luminii artificiale să se reflecte de jos în sus, şi nu de sus în jos aşa cum se întâmplă de obicei, astfel încât habitaclul să fie învăluit în totalitate.
Contrastul dintre nuanţele interioare, inclusiv noul ton numit Clove, accentuează liniile de design ale elegantului habitaclu. Prezenţa lemnului shimamoku, rezultat în urma unei tehnice rafinate de Lexus ca urmare a unei munci intense, are rolul de a sublinia caracteristicile surprinzătoare ale noului model.
Zona dedicată şoferului cuprinde panoul de instrumente şi un ecran de navigare cu diagonala de 7 inch, iar centrul consolei integrează noua interfaţă fabricată de Lexus şi denumită Remote Touch Interface. Un aspect important pentru un coupé este faptul că scaunele au fost construite dintr-o spumă specială şi sunt asemănătoare celor întâlnite la maşinile de curse din dorinţa de a le oferi pasagerilor cel mai mare confort.

