Aston Martin ofera noi informatii despre modelul Valkyrie

Autoplay · iulie 12, 2017 · Știri

Galerie foto

De la dezvăluirea proiectului Valkyrie, din iulie 2016, Aston Martin, Red Bull Advanced Technologies şi AF Racing au lucrat împreună pentru a dezvolta aerodinamica, stilul şi habitaclul noului hypercar.

Atenţia principală a fost îndreptată asupra maximizării spaţiului interior, astfel că poziţia de pe scaun adoptată de şofer şi de pasagerul din dreapta este asemănătoare celei specifice monoposturilor de Formula 1. Maşina va beneficia în mod standard de centuri de siguranţă cu prindere în patru puncte, cele cu prindere în şase puncte fiind oferite opţional.

Echipa de design a companiei Aston Martin a încercat să includă la interior cât mai puţine elemente care ar putea să îi distragă atenţia şoferului, astfel că toate comenzile principale au fost amplasate pe volan, alături aflându-se un ecran OLED.

În plus, oglinzile laterale au fost înlocuite de camere video care au rolul de a reda imaginile surprinse pe ecranul instalat în apropiere şoferului.

Designul exterior al noului Aston Martin Valkyrie a fost definitivat în proporţie de 95%, marca britanică urmând a construi 150 de exemplare ale acestui hypercar, despre care se ştie că va avea un preţ de pornire de aproximativ 2,5 milioane de lire sterline.