Noul Lexus CT 200h – Rafinat

Autoplay · septembrie 25, 2013 · debut

Galerie foto

Noua generaţie Lexus CT 200h va fi lansată în Europa în primul trimestru al anului 2014. Modelul compact de lux oferă un stil exterior mai sofisticat, un interior mai rafinat cu echipamente de ultimă generaţie, confort sporit în timpul deplasării şi o diferenţiere mai puternică a versiunii F SPORT.

Partea din faţă a noului CT 200h prezintă o evoluţie a grilei radiatorului specifică modelelor Lexus. Centrul ei a fost împins uşor în faţă din dorinţa de a crea o formă tridimensională, iar colţurile inferioare sunt acum mai distanţate şi mai joase. În profil se pot vedea noi jante din aliaj cu zece spiţe, de 16 sau 17 inch, alături de o antenă similară unei aripioare de peşte care a fost instalată pe plafon. În schimb, bara de protecţie din spate are o structură orientată mai mult spre orizontală. Ea încorporează un set de lămpi şi o secţiune de culoare neagră pe mijloc pentru a sublinia centrul de greutate scăzut al maşinii.

Interiorul noului CT 200h a fost modificat în aşa fel încât să ofere un confort mai mare, echipamente cât mai noi şi o calitate vizuală şi tactilă îmbunătăţite.

Panoul de instrumente Optitron este prevăzut cu un ecran TFT (Thin Film Transistor) de 4,2 inch, care poate fi conectat la sistemul multimedia prin intermediul unor comutatoare instalate pe volan. Ecranul central TFT este mai subţire şi mai fix, iar cea de-a doua generaţie Remote Touch Interface (RTI) este mai uşor de manevrat de către utilizatori.

Sistemele Lexus Media Display şi Lexus Premium Navigation dispun de funcţii suplimentare, sunt mai simplu de operat şi pot fi controlate prin comenzi vocale. Calitatea sunetului emis de sistemul audio a fost îmbunătăţită prin adoptarea primei tehnologii cu difuzoare de bambus din lume. Fibra de bambus şi fragmente de opal şi mangal sunt amestecate pentru a crea cea mai subţire diafragmă pentru difuzor, rezultând astfel un sunet mult mai clar.

Sunt disponibile cinci tipuri de finisaje, printre care se numără şi cel de lemn shimamoku. Tapiţeria include acum un nou model – piele în combinaţia de nuanţe Topaz Brown – alături de versiuni diferite ale celor din material textil.

Noul Lexus CT 200h se mândreşte cu cele mai scăzute emisii de CO2 din clasa lui. Mai exact, emisiile de CO2 sunt acum mai reduse cu 6 g/km în cazul vehiculelor echipate cu jante de 16 inch, de la 94 la 88 g/km, şi cu 5 g/km mai mici pentru cele prevăzute cu jante de 15 inch, de la 87 la 82 g/km.

Noul CT 200h îmbină rigiditatea sporită a caroseriei, suspensiile revizuite şi aerodinamica îmbunătăţită cu un control mai bun al zgomotului şi vibraţiilor resimţite de ocupanţii maşinii, cu scopul de a oferi o călătorie mai plăcută şi mai silenţioasă.

Rigiditatea caroseriei a fost îmbunătăţită prin sudarea în puncte şi folosirea tehnologiei adezive structurale. Totodată, a fost posibilă modificarea suspensiilor prin optimizarea ratei de comprimare a arcurilor, adoptarea unei noi supape pentru absorbirea şocului şi instalarea unei bare stabilizatoare în spate pentru a îmbunătăţi confortul şi a nu pierde din agilitatea manevrării.

Transmisiile sistemului hibrid au fost şi ele regândite, structura liniară a motorului contribuind la obţinerea unei viteze mai mari de deplasare, astfel încât experienţa să fie asemănătoare cu cea oferită de o transmisie automată tradiţională.

Design diferit pentru F SPORT

Noua versiune F SPORT a fost construită pentru a avea o prezenţă mai puternică pe stradă şi a se diferenţia în mod evident de celelalte membre ale gamei CT 200h.

Grila radiatorului dispune de acelaşi aspect agresiv regăsit la noul IS F SPORT. În partea spate a fost montat un eleron care îşi propune să mărească aerodinamica maşinii. În plus, jantele din aliaj de 17 inch, prevăzute cu zece spiţe, contribuie la înfăţişarea specială a modelului F SPORT. Clienţii pot alege dintr-o varietate de nouă nuanţe ale caroseriei, inclusiv roşu şi alb Nova.

Interiorul beneficiază de o tapiţerie upgradată F SPORT, cadre ale uşilor şi pedale din aluminiu, volan învelit cu o piele perforată, schimbător de viteze acoperit cu piele şi emblema F SPORT. Sunt disponibile cinci combinaţii de culori la care se adaugă patru tipuri de finisaje, inclusiv cel de lemn shimamoku şi Silver Metal Film.