Dublu podium pentru Hyundai Motorsport in Turul Corsicii

Autoplay · aprilie 10, 2017 · Știri

Galerie foto

Echipa Hyundai Motorsport a înregistrat prima victorie în sezonul din acest an a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) FIA, cu ocazia celei de-a patra etape, ce s-a desfăşurat în Corsica.

Thierry Neuville şi copilotul Nicolas Gilsoul au reuşit să se claseze pe prima poziţie la finalul celor 316,8 kilometri ai Turului Corsicii, această competiţie fiind cunoscută şi sub denumirea de „raliul celor 10.000 de viraje”.

Locul secund a fost ocupat de pilotul Sébastien Ogier, iar podiumul a fost completat de echipajul Hyundai Motorsport format din Dani Sordo şi Marc Martí. Hayden Paddon şi John Kennard s-au situat pe poziţia a şasea în clasamentul final.

Următoarea etapă din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) FIA se va derula în Argentina, în perioada 27 – 30 aprilie.