Galerie foto
Anul 1984 marca debutul de piaţa auto internaţională al celebrului automobil spaniol Seat Ibiza, desenat, dezvoltat şi produs în Barcelona.
Modelul se află în prezent la cea de-a patra generaţie şi, potrivit datelor oficiale, a fost vândut în peste 5,4 milioane de unităţi în cei 33 de ani de existenţă, fiind cel mai popular vehicul spaniol din toate timpurile.
În momentul de faţă, Seat Ibiza consumă mai puţin de jumătate din combustibilul de care avea nevoie prima generaţie, cifra scăzând de la 7,8 litri/100 km în 1984, la 3,6 litri/100 km în cazul actualei versiuni Ibiza cu motor 1.4 TDI de 90 CP.
Seat informează că 700 de exemplare ale modelului Ibiza părăsesc în fiecare linia de producţia a uzinei Martorell, iar 80% dintre ele sunt exportate în peste 75 de ţări.
Cea de-a cincea generaţie Seat Ibiza va fi dezvăluită săptămâna viitoare.

