Galerie foto
Potrivit celor mai recente date publicate de Asociaţia Europeană a Constructorilor de Automobile (ACEA), marca sud-coreeană Hyundai a vândut, pentru prima dată în istoria sa, peste jumătate de milion de vehicule într-un singur an pe teritoriul Europei.
Compania Hyundai Motor a livrat în Europa 505.396 de maşini în decursul întregului an 2016, volumul fiind cu 7,5% mai mare decât cel consemnat în 2015.
Această evoluţie pozitivă se datorează în principal faptului că aproximativ 90% din linia de produse a brand-ului Hyundai a fost înnoită în ultimii doi ani. Cel mai de succes automobil al gamei s-a dovedit a fi SUV-ul compact Tucson, care a fost vândut în peste 150.000 de unităţi în Europa, în 2016.
Hyundai Motor se bazează în 2017 pe noua generaţie a modelului i30, care va fi completată de versiunea de înaltă performanţă i30 N, începând din cea de-a doua jumătate a anului. De asemenea, familia Ioniq va primi un nou membru în acest an: varianta Ioniq Plug-In.

