Noul Volkswagen Golf primeste pachetul R-Line

Autoplay · ianuarie 5, 2017 · Știri

Galerie foto

Compania germană Volkswagen informează că, începând din această săptămână, le oferă posibilitatea clienţilor de a comanda noile modele Golf şi Golf Variant împreună cu pachetul R-Line.

Alături de elementele exterioare prin intermediul cărora se doreşte scoaterea în evidenţă a laturii sportive, această gamă de echipare include şi câteva accente pentru interior.

Volkswagen Golf R-Line beneficiază de:

  • Bară de protecţie R-Line în partea din faţă, completată de inserţii hexagonale de culoare neagră.
  • Bară de protecţie R-Line şi în spate, prevăzută cu un difuzor de aer.
  • Extensii de culoare neagră ale pragurilor.
  • Eleron instalat în continuarea plafonului.
  • Emblema „R-Line” inscripţionată la nivelul grilei radiatorului şi al aripilor de faţă.
  • Scaune sport R-Line.
  • Volan sport multifuncţional, acoperit cu piele şi decorat cu logo-ul „R-Line”, alături de cusături contrastante.
  • Pedale din oţel inoxidabil.
  • Jante din aliaj de 17 sau 18 inch.