Galerie foto
Potrivit statisticilor oficiale dezvăluite de autorităţile din Italia, locuitorii acestei ţări au cumpărat în ultima lună a anului trecut 124.439 de automobile noi, un număr cu 13,06% mai mare decât cel consemnat în decembrie 2015.
La nivelul întregului an 2016, pe piaţa italiană au fost înmatriculate 1.824.968 de autovehicule noi, în creştere cu 15,82% faţă de volumul raportat în 2015.
Compania Dacia a vândut 47.958 de vehicule noi în 2016, pe piaţa din Italia, înregistrând aşadar o evoluţie de 9,05% comparativ cu situaţia raportată în anul precedent, când a comercializat 43.978 de unităţi.
Anul 2016 s-a dovedit a fi unul extrem de bun pentru mai multe mărci auto prezente în Italia, care au consemnat creşteri semnificative ale livrărilor, iar dintre ele merită amintite: Infiniti (+392,74%), Jaguar (+197,58%), Honda (+98,02%), Lamborghini (+60,34%), Maserati (50,66%) şi Mazda (+47,6%).

