Galerie foto
Compania americană Tesla Motors anunţă că a comercializat 17.400 de maşini în perioada octombrie-decembrie 2015 şi a reuşit să atingă obiectivul de a vinde peste 50.000 de unităţi în decursul anului care tocmai s-a încheiat.
Volumul de vânzări obţinut de Tesla în 2015 însumează 50.580 de automobile, graţie berlinei Model S şi crossover-ului Model X, informează agenţia Bloomberg.
Proprietarii primelor şase exemplare ale vehiculului electric Model X au intrat în posesia maşinilor în cadrul evenimentului de lansare desfăşurat în data de 29 septembrie. De atunci, Tesla a livrat în total 208 unităţi ale SUV-ului Model X.

