Ford EcoSport facelift a debutat in America de Nord

Autoplay · noiembrie 15, 2016 · Știri

Galerie foto

Compania Ford a dezvăluit oficial, cu prilejul Salonului Auto din Los Angeles, cea mai nouă variantă a SUV-ului compact EcoSport, care va ajunge pe piaţa nord-americană la începutul anului 2018.

Automobilul poate fi echipat cu un motor turbo EcoBoost de 1 litru, în trei cilindri, sau cu un propulsor de 2 litri, cu patru cilindri. Ambele unităţi sunt însoţite de o transmisie automată cu şase rapoarte, iar cea de-a doua dintre ele este conectată în mod standard şi la un sistem de tracţiune integrală.

Habitaclul este prevăzut cu noul sistem de infotainment SYNC 3 alături de un ecran tactil cu diagonala de 8 inch prin intermediul căruia persoanele aflate pe scaunele din faţă pot accesa funcţiile oferite de Apple CarPlay sau Android Auto.

De asemenea, proprietarii au posibilitatea de a porni, a bloca, a debloca şi a localiza maşina personală cu ajutorul aplicaţiilor SYNC Connect şi FordPass.

Versiunea europeană a noului Ford EcoSport va fi dezvăluită în luna martie, la Salonul Auto de la Geneva.