Mercedes-Maybach S 650 Cabriolet va debuta in Los Angeles

Autoplay · noiembrie 14, 2016 · Știri

Galerie foto

Brand-ul german Mercedes-Benz va prezenta o versiune Maybach a noului model Clasa S Cabriolet cu ocazia ediţiei din acest an a Salonului Auto din Los Angeles.

În acest sens, compania a dat publicităţii şi câteva imagini cu rol de teaser înainte de a dezvălui oficial spectaculosul automobil, pe care îl va construi într-un număr limitat de numai 300 de unităţi.

Având în vedere faptul că denumirea maşinii include sintagma „S 650”, se presupune că ea va fi echipată cu un motor V12 biturbo de 6 litri, capabil să dezvolte peste 520 CP şi un cuplu maxim de aproximativ 830 Nm.