Galerie foto
- Vânzările din primele zece luni ale anului au crescut cu 45.500 de autovehicule;
- Pragul de un milion de unităţi vândute a fost atins mai devreme decât anul trecut.
Opel continuă să se dezvolte în Europa şi a atins deja pragul de un milion de autovehicule vândute. În primele zece luni ale anului, numărul de autovehicule înmatriculate în Europa a fost mai mare cu 45.000 sau cu aproximativ 5% faţă de cele 977.000 de unităţi de anul trecut. Producătorul auto din Rüsselsheim a vândut deja anul acesta peste un milion de autovehicule, atingând această bornă cu aproximativ două săptămâni mai devreme faţă de anul trecut.
„Opel îşi continuă traiectoria de creştere. Aceste cifre demonstrează că modelele noastre noi sunt bine primite, iar în 2017 vom ridica ştacheta prin lansarea a şapte modele noi, un demers fără precedent în istoria Opel. Noile modele ne vor asigura, de asemenea, o prezenţă mai puternică pe segmentele de piaţă cu potenţial ridicat”, a declarat Peter Christian Küspert, vicepreşedinte de vânzări şi servicii post-vânzare.
În prezent, Opel se află în toiul celei mai ample ofensive de modele din lunga sa istorie şi va lansa 29 de modele noi în perioada 2016 – 2020. Tema pentru anul 2017 este „7 în 17”. Pe lângă autovehiculul electric Ampera-e, Opel va lansa anul viitor şi noua generaţie a modelului vârf de lance al companiei, Insignia, care va fi disponibil în varianta sedan cu cinci uşi (Insignia Grand Sport), station wagon (Insignia Sports Tourer) şi autovehicul de teren (Insignia Country Tourer). În plus, va fi disponibilă şi o versiune nouă a modelului Vivaro. Mai mult, compania Opel va fi prezentă în segmentul de autovehicule crossover, care înregistrează o creştere rapidă, cu modelul Crossland X şi un alt nou-venit, care urmează să fie anunţat.
Noile modele Opel au crescut deja volumul de vânzări anul acesta, modelul Astra conducând la acest capitol, cu aproximativ 235.000 de unităţi vândute – o creştere cu aproximativ 25%. Între timp, compania a primit deja 300.000 de comenzi pentru „Autovehiculul anului 2016” în Europa. Cererea pentru SUV-ul compact Mokka X este, de asemenea, una ridicată. Deşi autovehiculul poate fi comandat în Europa doar de câteva luni, au fost primite deja 75.000 de comenzi.
Opel a reuşit nu doar să crească volumul de vânzări în primele zece luni ale anului – şi cota pe piaţa europeană a crescut uşor la 5,81%, înregistrând creşteri pe 12 pieţe. Astfel, producătorul auto din Rüsselsheim a anunţat cel mai bun rezultat al său pentru zece luni din 2011 încoace, în ciuda retragerii complete a companiei de pe piaţa rusă.

