Galerie foto
Conform statisticilor publicate astăzi de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), pe piaţa auto din România au fost înscrise în circulaţie 11.804 vehicule noi în luna octombrie a acestui an, numărul fiind cu 4,02% mai mare decât cel consemnat în octombrie 2015.
Din categoria vehiculelor pentru transportul pasagerilor, mopodele şi motocicletele au înregistrat cea mai importantă creştere în luna octombrie, de 91,86%, datorită celor 165 de unităţi cumpărate de clienţii din România. În schimb, autobuzele şi microbuzele s-au confruntat cu o scădere vertiginoasă, de -68,97%, cu doar 72 de exemplare noi achiziţionate.
Românii au înmatriculat în luna octombrie a acestui an un număr de 7.951 de autoturisme, fiind raportată aşadar o evoluţie cu 5,14% comparativ cu luna similară a anului precedent.
În funcţie de numărul vehiculelor înmatriculate în luna septembrie, cele mai multe solicitări au vizat mărcile Dacia (2.548 de maşini), Škoda (846 de unităţi; +4,96%), Volkswagen (671 de exemplare; +6,85%), Renault (566 de automobile; +41,15%) şi Opel (465 de vehicule; +69,71%).

