Skoda Octavia beneficiaza de o serie de actualizari

Autoplay · octombrie 27, 2016 · Știri

Galerie foto

Producătorul auto ceh Škoda a hotărât să efectueze un facelift amplu asupra modelului Octavia, despre care se ştie că a devenit cel mai popular din gama sa imediat după relansarea lui pe piaţă, în anul 1996.

Škoda Octavia facelift dispune de un exterior redesenat atât în partea din faţă, cât şi în cea din spate, în aşa fel încât maşina să confere un sentiment şi mai accentuat de putere. De asemenea, se remarcă imediat farurile cea au acum o formă distinctă şi pot fi prevăzute în mod opţional cu tehnologie LED.

Habitaclul are 1.782 mm lungime atât în cazul versiunii sedan, cât şi al celei break, iar spaţiul pentru picioare este acum de 73 mm pentru pasagerii aflaţi pe locurile din spate. Compartimentul pentru bagaje are 590, respectiv 610 litri, însă capacitatea poate urca la 1.580, respectiv 1.740 de litri în momentul în care scaunele din spate sunt pliate.

Škoda Octavia facelift pune la dispoziţia clienţilor noi versiuni ale sistemelor de infotainment şi de navigaţie Swing, Bolero, Amundsen şi Columbus, acesta din urmă fiind însoţit de un ecran cu diagonala de 9,2 inch.

Punerea în mişcare este asigurată de cinci motoare pe benzină TSI şi patru unităţi diesel TDI, ce au capacităţi cilindrice între 1 şi 2 litri, respectiv performanţe cuprinse între 84 CP şi 184 CP. Propulsoarele pot fi conectate la o cutie de viteze manuală ori la transmisii DSG cu şase sau şapte rapoarte.