Galerie foto
Constructorul auto american Ford îşi extinde portofoliul gamei Vignale prin intermediul SUV-urilor Kuga şi Edge, pe care le-a echipat cu materiale de calitate superioară şi cu tehnologii performante în aşa fel încât să satisfacă dorinţele unui număr cât mai mare de clienţi.
Automobilele sunt prevăzute cu noua grilă hexagonală specifică liniei Ford Vignale dar şi cu sistemul Adaptive Front Lighting, care ajustează unghiul şi intensitatea luminii pentru a oferi o deplasare sigură, fără a-i deranja pe ceilalţi participanţi la trafic.
De asemenea, în habitaclu a fost instalat sistemul de infotainment Sync 3 alături de un ecran tactil cu diagonala de 8 inch, astfel că lansarea diverselor comenzi se poate realiza prin voce sau gesturi ale mâinilor. O altă tehnologie importantă oferită de Kuga Vignale şi Edge Vignale se numeşte Ford Active Noise Control şi redirecţionează sunetele cu ajutorul sistemului audio pentru a împiedica ajungerea în interior a zgomotelor neplăcute.
Linia de motorizare a noului Ford Kuga Vignale este formată din:
- unitatea EcoBoost de 1,5 litri cu 150 CP, alături de o cutie de viteze manuală cu şase trepte şi un sistem de tracţiune faţă, care garantează un consum mediu de combustibil de 6,3 litri/100 km şi emisii de CO2 de 173 g/km;
- propulsorul EcoBoost de 1,5 litri cu 182 CP, împreună cu o transmisie automată cu şase rapoarte şi tracţiune integrală, care oferă un consum mediu de 7,5 litri/100 km şi emisii de CO2 de 173 g/km;
- unitatea TDCi de 2 litri cu 150 CO, însoţită de o cutie de viteze manuală cu şase trepte şi tracţiune faţă (consum mediu: 4,7 litri/100 km şi emisii de CO2: 122 g/km), o transmisie manuală cu şase rapoarte şi tracţiune integrală (consum mediu: 5,2 litri/100 km şi emisii de CO2: 135 g/km) sau o transmisie PowerShift cu şase trepte şi tracţiune integrală (consum mediu: 5,2 litri/100 km şi emisii de CO2: 134 g/km);
- propulsorul TDCi de 2 litri cu 180 CP, alături de o cutie de viteze manuală cu şase rapoarte şi tracţiune integrală (consum mediu: 5,2 litri/100 km şi emisii de CO2: 135 g/km) sau o transmisie PowerShift cu şase trepte şi tracţiune integrală (consum mediu: 5,2 litri/100 km şi emisii de CO2: 134 g/km).
Noul Ford Edge Vignale este disponibil cu două unităţi diesel TDCi de 2 litri, care dezvoltă 210 CP împreună cu o transmisie PowerShift cu şase rapoarte şi un sistem de tracţiune integrală, respectiv 180 CP alături de o cutie de viteze manuală cu şase trepte şi tracţiune integrală. Ambele versiuni au un consum mediu de carbutant de 5,9 litri/100 km şi emisii de CO2 de 152 g/km.

